Așadar, ai fost impresionat de modul oribil în care sunt tratate animalele în industria cărnii, a lactatelor sau a ouălor. Din compasiune pentru animale, ai decis ca din acel moment să nu mai consumi niciun produs de origine animală, pentru a nu contribui la suferința lor. În scurt timp, ai fost educat că și alte produse, cum ar fi îmbrăcămintea, încălțămintea sau cosmeticele sunt rezultatul cruzimii împotriva animalelor, așa că n-ai mai cumpărat astfel de obiecte. Ai devenit un vegan etic. Ai ajuns activ pe diverse grupuri de discuții vegane de pe rețelele de socializare. Te-ai informat despre cum să faci acest stil de viață să funcționeze. Te-ai înarmat cu noi și noi argumente pentru a-ți justifica noul stilul de viață, ție sau oamenilor cu care ai diferende.

Doar că vezi, realitatea nu este atât de simplă. Natura nu este în alb și negru. Trăind între betoane, noi suntem rupți de natură. Altcineva se ocupă pentru a ne furniza hrana zilnică. Cei mai mulți dintre noi nu știm ce implică agricultura. Poate cei mai în vârstă, care au avut părinți sau bunici la țară, au avut tangențe cu modul în care se cultivă plantele, dar ceilalți sunt tabula rasa. Astfel, putem filosofa despre moduri fanteziste de alimentație, cum ar fi veganismul.

Eliberarea terenului

Acum aproximativ 10000 de ani, cei mai mulți dintre oameni erau vânători-culegători. Asta înseamnă că hrana lor provenea 100% din surse sălbatice. Prin 8000 î.e.n. oamenii din orientul mijlociu au început să cultive grâu. Cam în aceeași perioadă (datele sunt încă în dezbatere), orezul a început să fie cultivat în zona Chinei. Dacă e să privim lucrurile din perspectiva grâului sau a orezului, aceste plante au avut un succes colosal, în comparație cu alte plante. Dacă în 8000 î.e.n., grâul era o plantă oarecare din orientul mijlociu, acum el s-a răspândit pe 215 milioane de hectare la nivel mondial. Orezul (indica sau japonica) era o iarbă din zona Pearl River (China), iar acum se întinde pe 158 milioane de hectare peste tot în lume.

Pentru a-și cultiva propriile plante, omul trebuia să pregătească întâi terenul. Printre primele metode de agricultură a fost cea itinerantă, care presupunea arderea vegetației și plantarea unor plante domestice în loc. Apoi au fost folosite și alte tipuri de agricultură, care implicau mai multă muncă, cea cu plugul la arat. Orice suprafață în care azi oamenii fac agricultură a fost la un moment dat un loc sălbatic, cu propriile plante și animale sălbatice. Toate plantele sălbatice au fost rase, pentru a fi înlocuite de plante domestice. Toate animalele au fost omorâte, sau alungate de pe teritoriul lor, pentru ca oamenii să-și crească propriile plante.

Dacă crezi că asta e istorie, că s-a întâmplat demult, iar acum nu mai are rost să ne amintim, te poți gândi că în ziua de azi, dacă achiziționezi vreun produs cu ulei de palmier (cel mai răspândit ulei în produsele procesate), sunt șanse mari ca un urangutan să fi murit în luptă cu un buldozer, pentru a asigura producția de ulei ieftin indonezian.

În continuare, oamenii au trebuit să-și protejeze culturile. Prin multiple încrucișări, au fost create specii de plante total dependente de asistența omului pentru a supraviețui și multiplica. Aceste culturi trebuiau protejate de alte animale, numite dăunători. Acești dăunători trebuiau fie alungați, fie omorâți, pentru a nu se atinge de hrana omului.

Este dificil de estimat numărul de animale care mor anual pentru ca hrana vegană să fie protejată. Într-un articol din 2003, scris de Bob Fischer și Andy Lamey, se estimează că 7,3 miliarde de animale sălbatice mor anual din cauza agriculturii doar în Statele Unite. Cifra depășește cu mult numărul de vaci și porci tăiați pentru carne în SUA (40, respectiv 120 milioane) și se apropie de cifra puilor (aproximativ 9 miliarde).

Cultivarea plantelor presupune moartea unor animale, chiar dacă acestea nu ajung în farfuriile consumatorilor. Cine poate aprecia, dacă este mai potrivit să omorâm porci, vaci, miei, găini sau să omorâm rozătoare, șacali, bursuci, vulpi, lupi, porci spinoși sau iepuri? Cine poate aprecia dacă niște miliarde de șobolani pot fi omorâți, dar nu câteva miliarde de găini?

Oricine poate să-și ia vacanțe la țară, să-și redirecționeze măcar o parte din atenție dinspre telefoane, rețele de socializare și idei abstracte către natură. Vor observa cum plantele sălbatice sau semi-sălbatice oferă foarte puține calorii pentru metabolismul uman. Va observa cum și acele puține calorii sunt disputate de o serie de alte animale: viermi, insecte, păsări, rozătoare. Acele animale intră în competiție directă cu omul și oricât de holistic ai privi problema, este o luptă pentru resurse din care animalul mai tenace supraviețuiește, iar cel care pierde lupta trebuie să găsească alte surse de hrană, sau să dispară ca specie.

Oamenii au câștigat lupta în special cu ajutorul focului. Prin foc, puteau elibera mari suprafețe de teren, pline de plante și animale care nu ofereau suficiente calorii și care erau dificil de obținut. În locul lor, oamenii au venit cu propriile plante, bogate în calorii, obținute prin încrucișări artificiale. Dar și aceste plante trebuie apărate de alte animale. Aceleași insecte, păsări, viermi sau rozătoare le-ar decima, dacă nu ar fi protejate de om. Iar de cele mai multe ori, protecția presupune moartea animalului „dăunător”.

Ce concluzie doresc să se tragă din acest articol? Că dacă și pentru ca oamenii să consume plante, mor la fel de multe animale, atunci să renunțăm la veganism și să mâncăm produse de origine animală fără măsură sau selecție? Nu.

Prin cele scrise mai sus doresc să subliniez cât este de iluzoriu veganismul etic. Însăși prezența noastră pe Pământ într-un număr atât de mare presupune moartea tuturor animalelor care ar putea intra în competiție cu noi pentru resursele noastre de hrană. La scurt timp după ce homo sapiens au ajuns în Australia acum 45000 de mii de ani, 90% din megafauna Australiei a dispărut. La câteva mii de ani după ce homo sapiens au ajuns în America de Nord în urmă cu 16000 de ani, 34 din 47 de genuri de mamifere au dispărut, cu toate speciile lor. Nu poți face orașe în zone împădurite, în care trăiesc urși, lupi și mamuți. Ai nevoie să eliberezi întâi locul, chiar dacă asta îți ia mii de ani. Să arzi pădurile, să omori toate animalele, apoi poți veni cu grâul, orezul, pentru a hrăni populația orașului.

Veste șocantă pentru veganii etici: strămoșii noștri au fost niște ucigași. Dacă nu ar fi fost, n-ar fi supraviețuit. O altă specie ar fi ajuns dominantă. Oamenii care se ocupă acum de agricultură, pentru ca orașul să aibă un flux continuu de grâu, orez, mălai, fructe și legume, sunt niște ucigași. Pentru că altfel, producția ar scădea dramatic, alimentele ar deveni mult mai scumpe, iar lumea ar începe să facă foamea. Ar fi deranj mare, pentru că o populație flămândă e periculoasă.

Bălegar

Îngrășământul folosit în agricultură pentru fertilizarea solurilor este de mai multe feluri. Îngrășământ organic, ce poate fi de origine animală, vegetală sau mixt (bălegar, gunoi de grajd, dejecții animale, alge marine, etc). Biofertilizanții conțin microorganisme vii care colonizează rizosfera. Îngrășămintele chimice au fost inventate în secolul XIX și sunt produse industrial. Îngrășămintele chimice sunt folosite pe scară largă, pentru că sunt ieftine, dar în ultimul timp se observă o revenire la îngrășămintele organice, datorită beneficiilor pe lungă durată a utilizării lor. Asta înseamnă că fermierii care folosesc îngrășăminte organice lucrează mână în mână cu crescătorii de animale, sau chiar au propriile crescătorii de animale pentru a menține ciclul.

Dacă ești vegan etic, ești dispus să verifici pe fiecare produs vegetal dacă a fost crescut folosind îngrășământ organic sau chimic pentru a fi sigur că nu au fost asuprite animale pentru a ajuta la creșterea acelor plante?

Iar dacă folosești plante crescute cu îngrășământ chimic, ești conștient de dezechilibrul pe care folosirea acestor îngrășăminte îl produce în natură? Varietățile de grâu și orez inventate în anii 50, 60 nu-și pot atinge potențialul decât cu un aport sporit de azot. Îngrășămintele chimice sunt compuse în special din azot, dar și fosfor, potasiu și alți nutrienți. Câmpurile sunt saturate cu îngrășăminte chimice, uneori de 5 ori mai mult decât în alte vremuri. Excesul de azot se răspândește în natură și schimbă lumea, de obicei negativ.

O parte din azot este spălat de ape, ajunge prin râuri pe care le supraîncarcă de nutrienți. Scurgerile de îngrășământ din fluviul Mississippi au distrus populațiile piscicole din Golful Mexicului. Algele și filoplanctonul se înmulțesc, consumând oxigenul, sufocând peștii. La nivel mondial, 70% din azotul produs de activitățile umane derivă din îngrășământul chimic.

Orice procedeu artificial poate crea o tulburare în natură. Pe de-o parte te bucuri că ai crescut producția de câteva ori, pe altă parte produci efecte negative care te pot lovi puternic în viitor. Oamenii încep să realizeze problemele unei abordări heirupiste pe termen scurt și caută alternative naturale.

Unii proiectează modele de agricultură organică cu sistem închis, în care azotul este introdus natural prin bacteriile fixatoare de azot care trăiesc în nodulii leguminoaselor (lucernă sau soia) și prin straturi protectoare de trifoi introdus înapoi în sol. Acel azot este absorbit de porumb, cu care sunt hrăniți porcii, care la rândul lor reciclează azotul în deșeuri ce sunt răspândite pe câmp, continuând ciclul. Dacă dorești să faci agricultură prin metode naturale și organice, nu reușești fără aportul animalelor domestice.

Soluția? Conștientizare / Informare

Primul nivel de ignoranță este acela în care oamenii consumă produse animale fără să fie interesați de modul în care acele produse ajung în farfuria lor. În mintea lor nici nu fac legătura că acea bucată de carne sau litru de lapte a aparținut la un moment dat unui animal care a fost crescut în condiții improprii, nenaturale. Ar putea să fi fost la fel de bine o legumă. Unii sunt informați despre realitate, dar preferă politica struțului. Preferă să nu se gândească la asta, atunci când consumă produse de origine animală.

Acest prim nivel de ignoranță este înfierat de vegani. Însă și nivelul al doilea de ignoranță, cel în care nu realizezi că animalele mor indirect pentru ca plantele să fie o sursă fezabilă de hrană, este la fel real.

Cum am putea să hrănim populația fără ca miliarde de animale să fie crescute în condiții nenaturale pentru a fi consumate? Cum am putea să nu omorâm miliarde de animale pentru a ne securiza caloriile din plantele pe care le cultivăm? Cum am putea să nu dezechilibrăm natura renunțând complet la îngrășământul organic (de origine animală) și să ne bazăm în totalitate pe cel chimic? Nu cred că sunt atât de inteligent sau informat încât să ofer soluții pentru aceste probleme foarte complexe.

Probabil răspunsul stă în:
Frugalitate – folosirea unei cantități mai mici și puțin variate de alimente pentru satisfacerea nevoilor nutriționale. Prea mulți oameni mănâncă din motive de stres sau din plăcere, crescând astfel volumul de alimente necesar zilnic.
Informare despre nutriție – necesarul zilnic de micronutrienți poate fi atins cu o cantitate mică de calorii. Dacă oamenii ar fi informați despre nutriție, nu ar consuma cantități mari de alimente, doar pentru a-și acoperi unele deficiențe micronutriționale.
Diminuarea deșeurilor alimentare – În România, 25% din alimente ajung la gunoi. În SUA cifra este de 40%. Unii oameni nu apreciază corect de ce cantitate de alimente au nevoie, pleacă la cumpărături fără să aibă idee ce trebuie să cumpere, achiziționează alimente după pofte, în timp ce alte alimente expiră acasă.
Minimalism – folosirea unui număr mai mic de produse (haine, încălțăminte, device-uri) reducând astfel impactul asupra mediului.

Permacultură – probabil răspunsul pe termen lung va fi să reducem populația și să diminuăm impactul pe care-l avem asupra naturii. Toată agricultura să fie făcută în regim de permacultură, printr-un design inteligent al terenurilor și cultivarea lor prin imitarea modelelor găsite în natură.

Apel la Inutilitate

Poate voi fi acuzat că încerc să cataloghez drept inutil demersul vegan. „Ce rost are să nu mai consumăm animale, când animalele mor oricum prin simpla noastră existență”.

Am fost vegan 7 ani și cred că este un nivel de conștientizare a impactului uman asupra naturii. Cei care devin vegani sunt fără îndoială oameni cărora le pasă de viitor și de felul în care lăsăm planeta asta pentru generațiile viitoare, dar acest nivel trebuie depășit, realizând că

• veganismul poate induce probleme grave de sănătate, atunci când este aplicat fără cunoștințe nutriționale;
• veganismul nu poate funcționa fără suplimente sintetice sau medicamente;
• aplicarea veganismului nu înseamnă neapărat că mor mai puține animale;
• veganismul nu implică un impact mai mic al omului în natură;