Începând cu 1 iulie, voi petrece 10 zile la Suan Mokkh, un templu budist de lângă orașul Chaiya (Thailanda). Cât timp voi fi acolo, nu voi avea acces la niciun fel de aparat electronic (mobil, ipad, laptop) și nu voi vorbi deloc. Vor fi câteva zile de liniște pe paginile mele, iar cine îmi scrie în perioada asta, va trebui să aștepte cu răspunsul până pe 11-12 iulie.
Programul zilnic la templu include diverse tipuri de meditație, yoga și două mese pe zi, una la ora 8 și alta la ora 12 (însă mă bate gândul să țin post măcar o parte din cele 10 zile). Am vrut să fac asta de când am ajuns în Thailanda, deși perspectiva de a fi eu singur cu mine nu e tentantă. Nu sunt o persoană plăcută. 🙂
Cu meditația și yoga sunt familiarizat, nu sunt vorbăreț, iar mâncarea e pe gustul meu. Nu e crudă, dar e vegană. Probabil cea mai mare provocare va fi lipsa internetului. Din 1995 până acum, nu cred că am avut mai mult de 3 zile fără internet.
Eh, asta e, dacă ating iluminarea, nu voi putea posta pe Facebook în momentul respectiv. LOL
Revin cu relatări despre cum a fost.
🙂 am fost la munte 8 zile fara net si telefon acum cativa ani si mi se mai intampla sa stau fara ele. nu e rau deloc.
http://www.youtube.com/watch?v=YUPA0C60YDE
sigur nu e rău. Și eu sper să le folosesc mai rar după această experiență.
Frateee….sa intrebi daca primesc si femei si copii….o sa astept cu nerabdare raspunsul tau iluminat!
femei primesc, copii nu. Cum ai putea sa disciplinezi un copil sa nu vorbeasca 10 zile? :))
Wow, toate ca toate, dar mi se pare o provocare incredibila sa nu vorbesti 10 zile!!!!!
Nu cred ca as rezista… Or fi si femei care tac 10 zile?! :))
da, sunt si femei, in general vreo 40% 🙂