Mai demult, o prietenă a postat pe facebook o imagine despre proteinele vegetale în comparație cu cele animale. Era una dintre imaginile acelea cu mesaj suficient de controversat, astfel încât să fie (re)distribuită cât mai mult. Stipula că 100 de calorii din friptură conțin 8 grame de proteine, iar 100 de calorii din broccoli conțin 11,1 grame de proteină.
I-am explicat că oricine se poate duce pe un site de nutriție (să zicem cronometer.com) și să verifice afirmațiile.
- 62g friptură de vacă = 100 calorii = 18,5 grame proteină
- 300g broccoli = 100 calorii = 8,5 grame proteină
Imaginea mai spunea că broccoli are 45% proteine. I-am spus că 8,5 g proteină din 300g înseamnă sub 3%, iar dacă faci un calcul în raport caloric, rezultă 20% din calorii din proteine. Pentru a obține necesarul zilnic de proteine, un bărbat adult ar trebui să consume 3kg de broccoli, ceea ce ar putea fi dificil în practică și destul de scump (între 30-40 lei). Comparativ, aceleași proteine se pot obține din 300g de friptură, evident acestea venind cu alte probleme specifice (grăsime saturată, colesterol, risc crescut de cancer, probleme la inimă, ficat, rinichi, infecții, diabet).
M-a întrebat „hei, tu de partea cui ești? Parcă erai vegan.” Eu sunt de partea verificării informațiilor vehiculate într-un mediu superficial cum este cel al rețelelor de socializare. Atunci când ești bombardat cu zeci de subiecte la fiecare minut, e dificil să ții pasul și tinzi să accepți ideile fără alte cercetări, mai ales dacă informațiile sunt în concordanță cu ceea ce-ți place să auzi.
Este nobil să ai o empatie față de animale, prin prisma faptului că ele simt durerea la fel ca noi oamenii și e normal să încerci să nu le produci suferință, pentru că nu este necesar, dar asta nu înseamnă să-ți pui ochelari de cal și să refuzi orice date care pun sub semnul întrebării cât de sănătos este regimul vegan pe termen lung. În același fel, informațiile din prezentul articol i-ar putea deranja pe unii vegani, dar informațiile trebuie cunoscute, interpretate și folosite.
Lungimea sistemul digestiv uman este folosită ca argument de vegani. Lungimea sistemului digestiv ne apropie mai mult de erbivore și ne îndepărtează de omnivore și carnivore, ceea ce e parțial adevărat. Dar un alt amănunt de luat în considerare este PHul stomacului. Un om sănătos are în stomac un PH de 1,5, adică foarte acid. Puține animale studiate ne depășesc în aciditate. Ce înseamnă asta? Cum interpretăm?
Menținerea unei acidități stomacale crescute este un proces costisitor pentru orice organism. E nevoie de resurse pentru a produce acidul și e nevoie de resurse pentru a ține acidul doar în stomac. Pereții stomacului acționează ca o barieră împotriva acidului. Undeva pe parcursul evoluției, omul a dezvoltat un stomac extrem de acid, iar rolul acestuia nu este doar de a digera proteinele.
Este clar că acidul clorhidric și pepsina din stomac servesc la digestia proteinelor, nu doar pentru oameni, dar și pentru alte vertebrate. Însă nu e nevoie de o aciditate atât de mare pentru a denatura proteinele. Alte animale, chiar carnivore, funcționează cu un PH mai ridicat (alcalin) în stomac. De exemplu, pisica, obligat carnivoră, are un PH de 3,6. Câinele are un PH în stomac de 4,5.
Cum de omul are un PH atât de acid în stomac? Răspunsul îl putem obține dacă analizăm dieta celorlalte animale cu un PH similar. Majoritatea animalelor cu un stomac foarte acid sunt necrofage, adică nu vânează, se hrănesc cu animale vânate de alte animale, sau moarte întâmplător. Dacă vânează, nu consumă imediat hrana, ci doar după o vreme. Exemple:
- Albatrosul Călător – PH stomac – 1,5;
- Vulturul African cu Spinarea Albă – 1,2;
- Oposum – 1,5;
- Buhaiul American – 1,7;
Orice organism mort a pierdut lupta cu bacteriile interne, iar acestea se înmulțesc cu o viteză mare. Din această cauză, animalele care consumă hoituri, trebuie să aibă un sistem de protecție împotriva agenților patogeni, iar PHul din stomac acționează ca o barieră. Deși hoiturile sunt infestate cu bacterii din saliva prădătorului, din tractul digestiv al insectelor sau din propriile intestine, puține dintre bacterii sunt adaptate să reziste unor schimbări de PH și să supraviețuiască într-un mediu acid.
PHul scăzut din stomacul omului trădează faptul că la un moment dat în evoluția noastră am fost necrofagi. Presupunem că în savana africană o gașcă de oameni observă niște lei devorând o girafă. Oamenii nu pot decât să aștepte până când leii sunt sătui. Dar nici atunci nu se pot apropia încă, pentru că urmează hienele. După ce pleacă ele, oamenii pot ajunge cu atenție lângă resturile girafei, să caute ceva comestibil. Pentru că puteau construi unelte, oamenii rupeau oasele hoiturilor, pentru a consuma măduva. Unii cercetători cred că asta a fost nișa noastră în acea perioadă: măduva din oasele hoiturilor.
După ce omul a introdus hoiturile în alimentație, evoluția i-a selectat pe indivizii cu stomac acid, cei cu stomac alcalin căzând pradă diverșilor agenți patogeni prezenți în rămășițele animalelor.
Apare întrebarea ce implicații poate avea trecutul nostru necrofag pentru viața noastră modernă. Nu se pune problema revenirii la o astfel de alimentație, deși sunt unii care consumă carne putrezită, spre oroarea celor care-i urmăresc, iar stomacul acid îi ajută să nu fie invadați de bacteriile care colcăie prin alimente. Dimpotrivă, în stilul standard de viață actual se pune accent pe igienă. Orice aliment trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a fi comercializat, iar abaterile sunt pedepsite.
La polul opus animalelor necrofage se află erbivorele. Erbivorele nu au nevoie de un stomac acid pentru că riscul contaminării cu agenții patogeni din plante este scăzut, față de cel din produse animale. Dimpotrivă, erbivorele se bazează pe bacterii benefice provenite din plante și au chiar părți de stomac alcaline, adaptate la fermentarea hranei. Microbii din plante ajută la digestia alimentelor.
- Cămila – PH stomac – 6,4;
- Lama – 7;
- Leneș – 7,4;
Faptul că undeva pe parcursul evoluției omul a evoluat către un stomac foarte acid are atât avantaje cât și dezavantaje. Avantajele imediate au fost rezistența la agenții patogeni din hoituri. Dezavantajele pe termen lung au fost dificultatea recolonizării tractului digestiv cu bacterii benefice. Bariera acidă a stomacului a făcut ca tractul digestiv să fie populat de puține tipuri de simbionți, iar înmulțirea lor se produce mai mult pe plan intern și nu prin pătrunderi din exterior.
Mai ales în timpurile moderne, când toate alimentele sunt salubrizate, iar o mare parte din ele sunt gătite la foc, șansele de recolonizare a tractului digestiv sunt și mai mici. Aceste probleme pot apărea încă de la naștere. Un copil născut prin cezariană nu poate prelua bacterii de la mamă. Ulterior, bacteriile sunt atacate în eventualitatea folosirii antibioticelor. Implicațiile unei flore intestinale deficiente stau în absorbția deficitară a unor părți din hrană și în deficiența unor vitamine (B1, B2, B5, B7, B12, K2) și acizi grași produși de bacterii.
Interpretări și sfaturi
Pentru Vegani
Pentru că nu consumă alimente de origine animală, veganii trebuie să se bazeze pe suplimente sau pe propria floră intestinală pentru a obține unele vitamine altfel aproape inexistente în plante. Am vorbit în multe articole (1, 2, 3) despre necesitatea unei flore intestinale bogate și sănătoase pentru a fi vegan pe termen lung. Am spus că flora intestinală e atacată fie de obiceiuri alimentare păguboase, fie de antibiotice, fie de stilul de viață. Iată, PHul din stomac este o altă piedică în dezvoltarea florei.
Din fericire, PHul stomacului se ridică atunci când sunt consumate alimente alcaline (fructe, legume). După câteva ore de post, PHul stomacului este de 1,5 , dar după o masă, el crește la 4,9-5,5. Acela este momentul prielnic pentru a introduce bacterii benefice, pentru că șansele sunt mai mari ca ele să treacă și să ajungă în intestine. Așadar, are sens ca veganii să consume sursa preferată de probiotice (varză murată, iaurt de soia, capsule cu probiotice) după o masă de fructe și legume. Dacă acestea sunt consumate dimineața pe stomacul gol, șansele sunt mai mici, spre zero, ca ele să treacă de bariera acidă.
Pentru oamenii de pe dieta standard
Pe dieta standard, alimentele de origine animală se consumă de obicei cu alimentele alcaline din plante. Acestea cresc PHul stomacului, iar agenții patogeni din alimentele de origine animală pot trece de bariera stomacului. Nu le cunosc obiceiurile, dar bănuiesc că oamenii necrofagi din timpurile ancestrale nu aveau timp de finețuri gastronomice atunci când consumau un hoit și mai degrabă erau cu ochii în 4 să nu apară vreun prădător. Astfel consumau hoiturile pe stomacul gol cu un PH foarte acid, fără combinații cu alte alimente. Dacă trebuie să fie consumate, ar fi bine ca alimentele de origine animală să fie de o calitate bună și bine gătite, atunci când sunt consumate în combinații.
Călugării tibetani au înțeles asta. Ei au o regulă prin care nu consumă fructe, legume și cereale împreună cu carnea. Carnea este consumată în cantități foarte mici și fără combinații, ca mono-aliment.
Pentru bătrâni și copii
Până când ajung la maturitate, copiii au un PH mai mare, 5. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, PHul stomacului crește. De obicei bătrânii au un PH de 5. În ambele cazuri, organismul nu e capabil să susțină un mediu acid în stomac. Din această cauză, copiii și bătrânii sunt predispuși la boli provenite din agenții patogeni alimentari. Ei trebuie să aibă grijă la ce alimente consumă, iar alimentele de origine animală trebuie reduse, dacă nu eliminate complet.
–––-
Aceasta este povestea unei părți din istoria omul ancestral, spusă de aciditatea stomacului. Fiecare poate interpreta și folosi informațiile după cum dorește. Faptul că un sistem digestiv este într-o anumită formă nu presupune obligativitatea unei diete sau a alteia. Există și excepții.
Castorul, este un animal erbivor, dar are un stomac cu PH de 1,7. Asta pentru că își depozitează hrana sub apă unde sunt șanse mari să fie infestată cu protozoare parazite. Cât despre lungimea tractului digestiv, menționată la început, oamenii au lungimea intestinelor de 7 ori cât înălțimea proprie. O paritate similară cu cea a unui elefant. Leul carnivor are o paritate de 3. Urangutanul și calul au o paritate de 10, iar oaia o paritate de 23. Dar panda erbivoră are o paritate de 3 similară cu a leului, iar delfinul și foca (ambele carnivore) au o paritate de 30, mai mare decât a oii.
Uite așa, delfinul, odată animal de uscat, cu strămoși comuni cu hipopotamul și căprioara (ambele erbivore), a ajuns un animal carnivor, păstrându-și lungimea tractului digestiv.
Și apare iar întrebarea, „tu de partea cui ești?”. Parcă erai vegan. 🙂
Cred în continuare în veganism ca o metodă mult mai eficientă de a hrăni populația și ca o cale de a opri suferința inutilă a miliarde de animale. Însă pentru ca veganismul să funcționeze pe termen lung, e nevoie de atenție și informare.
resurse
The Evolution of Stomach Acidity and Its Relevance to the Human Microbiome
Cesarean versus Vaginal Delivery: Long term infant outcomes and the Hygiene Hypothesis
Contributions of Intestinal Bacteria to Nutrition and Metabolism in the Critically Ill
Colonic health: fermentation and short chain fatty acids.
Length of digestive tract
Confirmări/Notificări