Continuarea articolului prolog.

Patong este cea mai faimoasă stațiune din insula Phuket, neoficial intitulată capitala distracției în Thailanda. Sunt acolo sute de discoteci, cluburi, restaurante, centre de masaj. Localitatea e zgomotoasă, plină de turiști și ești asaltat la tot pasul de oameni care vor să-ți vândă ceva sau să-ți ofere un serviciu. Să alegi Patong ca destinație turistică în Thailanda, e echivalent cu alegerea stațiunii Mamaia pe litoralul românesc. Aici se opresc comparațiile.

Genul acesta de stațiune nu e pe placul meu, dar am ales să merg prima dată acolo pentru a mă întâlni cu bunul meu prieten Costin. Fost student la filosofie și actualmente CEO la o firmă de software, Costin e un tip cu care pot purta discuții interesante, timp de ore întregi, pe subiecte diverse: filosofie, religie, muzică, afaceri, tehnologie informațională sau politică. De curând devenise nomad, probabil mânat și de originile sale mongole. Cutreieră lumea în lung și în lat, de la țările din Asia de Sud Est, Malaezia, Indonezia, Filipine, Singapore la cele din Scandinavia, trecând prin nordul Africii. Era omul perfect pentru a-mi face o introducere în Thailanda.

Am aterizat dimineață pe micul aeroport din Phuket. Cum am ieșit din aeroport, am fost abordat de o grămadă de oameni gata să-mi ofere servicii de transport. Am remarcat că engleza nu mai e atât de bună ca în Malaezia. Spre deosebire de vecinii malaezieni, thailandezii nu au fost colonizați de englezi sau alți europeni și chiar se laudă că nu au fost cuceriți niciodată în istorie. Engleza vorbită este foarte sumară și stricată, asta în zonele turistice. În afara lor, șansele să găsești pe cineva care știe engleză sunt aproape de zero. Faptul că au și un alfabet diferit face și mai dificilă o călătorie prin țară în afara căilor bine bătute de turiști.

Noroc cu internetul și cu faptul că sunt o fire metodică. De fiecare dată când am plecat la drum în Thailanda, m-am documentat bine pe unde trebuie să merg și ce variante am. Chiar am învățat câteva  cuvinte în thailandeză, înainte să ajung acolo.

salut – sa uat dii crap
scuze – cor toot
toaletă – hong nam
cât costă? – raa-ca tao rai
mulțumesc – cop cun crap
răspuns la mulțumesc (pentru puțin) – mai bpen rai
nu înțeleg – mai cao giai
nu – mai crap

Thailandezii nu pronunță „r” puternic, deci acolo unde apare „r” se citește ca un r slab, mult mai slab chiar și decât cel american. „Crap” e o formulă de politețe, care se adaugă după o frază. Este „crap” dacă vorbitorul este un bărbat și „cra”, dacă este femeie.

Revenind la aeroport, am început să negociez cu o firmă de taxi un transport către Patong. Deși știam că e cea mai ieftină firmă, prețul mi s-a părut prea mare, așa că am luat un minibus, care urma să mă lase la adresa la care mă aștepta Costin. Confortul și viteza erau similare.

Primele imagini din Thailanda le-am văzut din minibus. Acel verde intens de care aminteam în prolog, șoselele perfecte, circulația pe banda stângă și tarabele. Thailanda are un aspect foarte pestriț, pentru că aproape fiecare casă, fiecare familie are în față o tarabă unde vinde ceva sau oferă un serviciu. Găsesc extraordinară această abordare. În orice orășel, poți să te plimbi pe două, trei străzi și să găsești aproape orice lucru util de care ai nevoie, de la fructe la sfoară, ochelari, benzină, calculatoare sau șurubelniță.

În minibus eram singurul caucazian între o mulțime de chinezi veniți în vacanță la mare. La un moment dat, șoferul a ieșit de pe șosea și a intrat într-o curte interioară ce arăta cam părăsită. S-a întors către noi și ne-a spus: „coborâți fiecare și declarați unde mergeți”. Situația părea înfricoșătoare, dar de fapt era o simplă treabă organizatorică. Pasagerii urmau să declare locațiile în care vor să ajungă în Patong, iar o doamnă urma să le organizeze în așa fel încât mașina să ajungă cât mai eficient la fiecare dintre ele.

Costin mi-a spus locul unde trebuie să ajung, însă eu m-am pus să caut adresa acelui hotel. O greșeală! Thailandezii nu folosesc adrese pentru a ajunge undeva ci doar numele locurilor. Chiar și într-un oraș mai mare, trebuie să-i spui șoferului că vrei să ajungi la hotelul X, sau clubul Y, sau restaurantul Z. Dacă-i spui de o stradă, nu va ști. Nici în acest caz nu știau unde este adresa indicată de mine. Așa că le-am spus numele locului și totul a fost ok.

Am plecat din curtea „înfricoșătoare” spre Patong și apropo de înfricoșător, Thailanda este o țară foarte sigură. Mult mai sigură chiar și decât în descrierile de pe internet, așa cum urma să aflu în șederea mea acolo. Nu am fost și nu m-am simțit în niciun moment în pericol. Nici la nivelul de criminalitate mică nu sunt probleme. Thailandezii își lasă fără probleme nesupravegheate lucrurile, semn că furturile sunt ca și inexistente și probabil pedepsite aspru. Nu e ceva deosebit să vezi în gară un thailandez lăsându-și pe peron geanta și mergând în clădire pentru a-și cumpăra bilet.

Pentru a ajunge în Patong, se trec niște dealuri foarte înalte, acesta fiind și peisajul cel mai des întâlnit în Thailanda: dealuri înalte, junglă și plaje. Pentru că nu au probleme cu zăpada și gheața, thailandezii își pot construi șoselele în niște înclinații amețitoare (probabil 23%). Drumul cu mașina poate fi ca o vizită la parcul de distracții 🙂

Șoferul m-a adus la locație fără probleme. Costin stătea într-un loc strategic, chiar lângă Bangla Road, celebra stradă principală din stațiune. Pe acoperișul clădirii era o piscină și de acolo se puteau vedea toată stațiunea, plaja și apusurile fabuloase. Aventura mea în Thailanda începea promițător.

continuarea în partea a II-a

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cuT.A.T. Balkans și Tedoo.ro”.