Nu știu alții cum sunt, dar somnul meu cel mai bun este între 9 pm și 12-1 am. Dacă prind această fereastră de somn, câteodată mă pot scula pe la ora 1 noaptea, proaspăt și bine odihnit. Am studiat problema mai atent și am aflat amănunte interesante.

Cea mai mare parte a dezvoltării noastre ca specie am petrecut-o la tropice. Acolo, alternanța noapte/zi este aproape fixă. Soarele răsare la 6 dimineața și apune la 6 seara pe toată perioada anului. Sunt 12 ore de zi, 12 ore de noapte. Cum nu suntem creaturi de noapte, presupun că pe la ora 6, după ce se întuneca, ne rămânea să ne facem un culcuș pentru dormit, și să adormim pe la cel târziu ora 9, urmând să ne sculăm odată cu zorile. Am avut ocazia să experimentez această constantă zi/noapte pe perioada în care am locuit în Thailanda, Malaezia și Cambodgia.

Cum programul îmi permite, mi-am propus să mă culc seara la 9 și să mă scol fără ceas, atunci când organismul meu și-a încheiat în mod natural perioada de refacere. Această oră poate fi oricare între 1 și 10 dimineața, dar cel mai des mă scol în jurul orei 6. Când fac mai mult sport, ture mai lungi de alergare sau cu bicicleta, am nevoie de mai mult somn, ceea ce este normal. Roger Federer sau LeBron James dorm în medie 12 ore pe noapte.

Cea mai mare problemă am avut-o însă cu adormitul la ora 9. Deși am avut disciplina necesară să mă culc la 9, nu reușeam să adorm. Problema apare din cauza luminii artificiale din spectrul albastru, de la monitoare, dispozitive mobile sau becuri. La detectarea acestei lumini, organismul înțelege că afară este încă zi, iar glanda pineală nu produce melatonină, hormonul implicat în reglarea ritmului circadian.

Așadar, folosirea dispozitivelor artificiale de lumină trebuie întreruptă cu aproximativ 2 ore înainte de ora la care dorim să adormim. Asta n-a mai fost la fel de ușor de pus în practică. Încerc să fiu cât mai eficient și să folosesc la maxim fiecare oră a zilei. Mi-e greu să nu utilizez calculatorul sau tableta în cele două ore, așa că am găsit o altă soluție.

Ochelari cu lentile portocalii. Acești ochelari blochează lumina albastră. Prin ei se primește o lumină foarte relaxantă. E ca și cum ai fi la un apus în aer liber, lângă un foc de tabără. Luminile artificiale devin asemănătoare unor torțe sau lumânări, similare luminilor pe care oamenii le vedeau înainte de apariția becurilor. Folosesc acești ochelari de câteva săptămâni și chiar funcționează. La început, credeam că ar putea fi o autosugestie, dar efectul e același de fiecare dată. Îi port începând cu ora 7 seara, iar pe la 9 deja mi-e somn. Calitatea somnului și refacerea după efort au fost îmbunătățite ca urmare a somnului tot mai frecvent în perioada orară 9 pm – 1 am.

Odată cu dereglarea propriului organism, persoanele care dorm puțin și la ore neregulate își pot altera compoziția florei intestinale, pentru că bacteriile care populează tractul digestiv ar trebui să aibă ceasul interior reglat după alternanța zi/noapte, însă sunt sensibile la ceasul interior al gazdei pe care o populează. Dereglarea florei intestinale lasă organismul vulnerabil în fața unor probleme de tipul: diabet, obezitate sau cancer.

În concluzie, începând cu ora 6, atunci când la tropice se întunecă, ar fi indicat să ne relaxăm, să nu folosim dispozitive cu lumină albastră, să lăsăm corpul să se pregătească pentru somn, altfel vom înainta foarte mult ora la care putem să adormim. Dacă din cauza vremurilor moderne, asta nu e posibil, ochelarii cu lentile portocalii ar putea fi o bună soluție de compromis, chiar dacă arată cam disco-porno.

2014-10-24-2174