În 2013 n-am alergat în curse. Am stat cuminte, mi-am reevaluat strategia de antrenamente. M-am antrenat mai mult cu exerciții de gimnastică cu greutatea corpului. Totuși, trebuia să particip măcar la o întrecere și am prins probabil penultimul tren: Skyrun, o cursă pe scări în SkyTower, cea mai înaltă clădire din București. Traseul urma să fie în întregime pe scări: 119 metri ascensiune, 680 de trepte, 34 de etaje.

Cum în această perioadă mă antrenez pentru 1500 metri (mai multe despre asta, în alt articol), această cursă se potrivea destul de bine, cel puțin ca durată a efortului. Deși cursa a fost denumită de organizatori „maraton”, mie mi se pare mai degrabă un eveniment de sprint prelungit, comparabil ca efort cu 1000 metri alergare pe plat. Am început să mă antrenez folosind scările din Parcul Carol (București) și după o primă evaluare, mi-am dat seama că mă pot aștepta la un timp de 5 minute în cursă. Cea mai mare parte din antrenamentele dedicate cursei au fost sprint-uri pe scările din Carol, urmate de o coborâre ușoară pe iarbă, pentru a nu forța articulațiile. Într-un weekend am fost la Brașov și m-am antrenat pe treptele Gabony.

Am încercat să mai scad în greutate. La o cursă pe verticală orice gram contează. în 2012 când am alergat 6 semi-maratoane, aveam o greutate de 74 kg. În 2013 am ajuns la o greutate obișnuită de 84 kg, rezultat al antrenamentelor de forță. În două săptămâni n-aveam cum să fac minuni cu greutatea, totuși aveam 81.5 kg înainte de cursă.

În ziua întrecerii a fost foarte frig, cu un vânt năprasnic. Organizatorii au ridicat un cort încălzit în fața clădirii, dar și în interiorul lui era cam frig, așa că metoda principală de încălzire a participanților era săritul pe loc. În cursă se pleca la fiecare 10 secunde în grupe de câte doi. Organizarea a fost foarte bună. Știam cu exactitate că plec la 12:47:00. Înainte de start am făcut două sesiuni de încălzire, alergare foarte lentă prin împrejurimile Skytower.

Am intrat pe culoarul de plecare la ora 12:45, gândindu-mă cu ce strategie voi aborda cursa. Aveam doar doi parametrii de urmărit: pulsul și etajul. Pulsul era 70, obișnuit pentru mine, atunci când stau în picioare. Deodată, am devenit emoționat, urmărind cum concurenții din fața mea pleacă pe scări și pulsul mi-a sărit la 120. „Hei, calmează-te, inspiră și expiră adânc. Ești doar tu cu tine” mi-am spus. Am reușit să-mi aduc pulsul pe la 100 înainte de plecare.
Sursă foto: Camera cu Imagini

Start! Prima surpriză a fost că scările erau mai înalte decât mă așteptam, deși toți până atunci mi-au spus că scările sunt ca orice scări obișnuite de bloc. Asta m-a descurajat total în a pleca în sprint de două scări așa cum o făceam în parcul Carol. Am pornit încet, în alergare lentă pe câte o scară. Apoi, după al doilea etaj am început să urc câte două scări într-un mers mai alert. La etajul 3, pulsul meu era deja la maxim. „Bun”, m-am gândit, „un parametru care nu mă mai interesează”. Pulsul urma să stea la maxim până sus oricum, deci de acum urma să mă concentrez doar pe etajul la care sunt.

Am schimbat abordarea aproape la fiecare etaj. Sprintam pe câte o scară, pășeam alert pe câte două scări sau mergeam pe câte o scară. M-am folosit la maxim de barele de pe margine. Mă trăgeam cu două mâini, ca și cum aș fi urcat pe o frânghie. După etajul 9 am intrat pe un tărâm complet necunoscut. Când locuiam la etajul 9, obișnuiam să închei orice alergare prin parc cu un sprint până la etajul 9, deci eram foarte obișnuit cu acest efort. După etajul 9, nu știam ce urmează.

La etajul 15 eram încă bine sub 2 minute. Încurajator! Am continuat să susțin efortul focalizându-mă pe respirație. De la etajul 15 la 34 nu mai știu bine ce s-a întâmplat. Eram în transă. Respirația era adâncă și zgomotoasă, pulsul era la maxim. Acum eram doar atent să nu dau peste cineva întâlnit în cale.

Mă așteptam să fie mai aglomerat pe scări și să am probleme la depășiri, dar în afară de două tipe care mergeau una lângă alta și extrem de încet, n-am întâlnit dificultăți în acest sens. Pe mine nu m-a depășit nimeni. Sus, eram total amețit. Am primit medalie de la Roxana Ciuhulescu și apoi o sticlă cu apă. M-am dus liniștit să fac poze cu priveliștea foarte frumoasă a Bucureștilor.

După vreo câteva minute, a venit la mine o doamnă de la prim ajutor și m-a pus să stau jos, să încerc să respir adânc. Se uita la mine cu îngrijorare și asta m-a încurcat un pic, pentru că nu mă simțeam rău. Adică eram amețit, obosit, dar nimic anormal după un astfel de efort. Am întrebat-o de ce m-a ales pe mine, dintre toți ceilalți. „Arăt rău, sunt palid, ce se întâmplă?”. Mi-a explicat că a observat o jenă respiratorie, că nu reușesc să respir adânc și asta e din cauza unui posibil edem pulmonar. La efort susținut se produce invadarea alveolelor de către plasma sangvină. „Gust de sânge e în gură?”, m-a întrebat. Am zis că nu, dar când am gustat mai atent, am simțit acel gust.

Mi-am amintit de cartea lui Tyler Hamilton (Cursa Secretă), pe care tocmai o citisem. Tyler spunea acolo că știa când dă totul atunci când simțea gustul de sânge în gură. Foarte repede am înțeles și eu despre ce vorbește. M-am uitat la ceas, pulsul mediu în cursă am fost 177, adică 97% din maxim. Să ții pulsul atât de sus pentru 5 minute se pare că are consecințe.

Încercând să respir adânc, am început să tușesc, la fel ca mulții alții din jurul meu. Tendința era să nu respir adânc pentru a nu tuși, dar doamna de la prim ajutor a stat destul de mult timp lângă mine amintindu-mi să respir adânc. În aproximativ o oră am fost ok cu tusea, dar încă mai trebuia să tușesc voluntar pentru a mai elibera plămânul. Cam până a doua zi, tusea mea semăna cu cea a unui fumător serios.

Rezultate. Mai toți cei prezenți erau oameni foarte în formă. Pe mulți îi știam de la alte curse la care am participat. Era clar că urma să mă lupt doar cu mine și nu cu ceilalți. Faptul că am dat totul în cursă a fost cel mai important aspect pentru mine. Iată și clasamentele pentru cei interesați:

Timp: 5:15.03
General: locul 153/ din 542 – 28% (clasarea în primii 30% la general a fost obișnuită toate cursele la care am participat)
Individual masculin: 128/292
Individual masculin (35-60 ani): 37/91