Continuarea primului episod.

Din insula Mahe, ne-am mutat în La Digue. Se ajunge acolo cu vaporul în aproximativ o oră, cu schimbare în insula Praslin. Cum am pășit pe insulă, am remarcat atmosfera relaxată. Localnicii și turiștii se mișcau agale pe străzile înguste. Mașinile sunt interzise, așa că modalitatea de transport principală este bicicleta. Pe parcursul zilei, mai poți vedea câteva mașini folosite în construcții sau pentru aprovizionare. Dacă ai bagaj greu, poți solicita un taxi electric pentru a ajunge la destinație.

Contactul cu La Digue a însemnat pentru noi un plus de căldură, dusă deja spre limita suportabilității. Deși noaptea era destul de răcoare din cauza oceanului, dimineața mă sculam într-o stare de parcă aș fi fost bătut, cu dureri în corp, umflat la față și fără vlagă. Ziua, căldura mare și lumina puternică făceau din ieșitul afară un adevărat exercițiu de rezistență. După câteva zile am început să ne interesăm despre ce se întâmplă, dacă există cauze pentru această stare.

Am descoperit că vecinii mei de apartament, un cuplu austriac, experimentau aceleași simptome. Au fost ușurați să afle că nu doar ei sunt în acea situație. Am întrebat o localnică, iar ea ne-a spus că e vorba de această perioadă a anului. E de obicei foarte călduroasă, dar în acest an este mai cald decât oricând în ultimii ani. Din această cauză, e recomandat să nu ieși din casă în timpul zilei. „Noi localnicii ieșim doar vinerea”, a spus ea.

Asta înseamnă că problema principală este cea a deshidratării. În La Digue, căldura te deshidratează mai repede decât ești capabil să te hidratezi. Am crescut considerabil cantitatea de apă consumată la 4-5L/zi, iar simptomele s-au atenuat simțitor. Mi-ar fi plăcut să-mi iau această apă filtrată, din fructe, dar în La Digue situația fructelor e mai proastă decât în Mahe.

La Digue nu produce fructe. Oamenii au doar agricultură de subzistență. Cresc în curte banani, papaia sau starfruit. Copacii de mango, portocali, lime și cocotieri sunt pe toate drumurile. Problema e că trebuie să fie în sezon, iar noi am ajuns aici în afara lui. În primele zile nu am găsit fructe. Nici măcar la restaurant, unde au în meniu platou de fructe, nu erau. „Aveți fructe?”. Răspunsul era invariabil „Nu, nu avem fructe”.

Abia după câteva zile am găsit o sursă bună de banane: o doamnă pe care o puteam prinde doar dimineața, cu o tarabă pe marginea drumului. Am fost chiar la cules de fructe. Mi-am luat bicicleta și am cutrierat insula. Am venit acasă cu o „captură” de o portocală și două lime. Am văzut niște copaci de mango imenși cu sute de fructe, dar erau verzi, nu era timpul lor. Nucile de cocos erau imposibil de cules fără abilități de cățărare, iar cele de jos erau deja sparte prin cădere.

Copac de mango

Copac de grapefruit (la noi s-ar numi pomelo)

Plantație de vanilie

Copac banane

Copac avocado

Mare noroc am avut cu un copac de starfruit aflat în curtea casei în care ne-am cazat. Am avut asigurat micul dejun în fiecare dimineață. La poale era plin de fructe, semn că nimeni nu era interesat de ele. Cele din copac erau majoritatea necoapte, dar am găsit suficiente gata de mâncat. Cele coapte se rup extrem de ușor. Doar le atingi și îți cad în mână. Pe cele greu de rupt le lăsam în copac.

Copac de papaya

Deși e o insulă tropicală, La Digue nu e un paradis pentru frugivori, cel puțin nu în perioada aceasta a anului. Dar în alte privințe, insula e Paradisul. Plajele arată extraordinar. Te transportă imediat în orice film Hollywood care semnifică pentru tine paradisul tropical. Pentru mine e Laguna Albastră, un film cu Brooke Shields pe care l-am văzut când eram mic.

Stând pe plaja Source D’Argent, probabil cea mai frumoasă plajă din lume, mi-am amintit de anii 80, în România totalitară, gri și urâtă. A fost o iarnă grea. N-am avut căldură. Erau sub 10 grade în apartament și stăteam cu cojoacele pe noi. Aveam video și ne uitam la Laguna Albastră, cu doi copii care cresc singuri și fără griji pe o plajă tropicală. Iar acum, după 30 de ani, eram acolo. Puteam să simt aerul oceanului, să fac baie în apa aceea caldă, să mă tăvălesc în nisipul alb și fin ca o făină. Dacă ai fost în prealabil prin iad, poți să te bucuri mult mai bine de paradis.