Cum viza mea mexicană de 6 luni urma să expire, iar țările încă nu și-au eliminat restricțiile ridicole de călătorie, nu aveam multe de ales. Fie rămâneam în zonă, mergând în Costa Rica sau Republica Dominicană, țări deschise, dar care nu se aflau în obiectivele mele, fie reveneam în România pentru vară. În condiții normale, revenirea mea în România ar fi fost implicită și oricum planificată în strategia mea nomadă, dar în condițiile pandemiei, drumul urma să fie foarte lung și scump. Voi explica în următoarele rânduri.
Cele mai multe rute aeriene din Mexic în Europa trec prin SUA, astfel e profitabil să ai o escală în SUA. Cum eu nu am viză pentru SUA și nici n-o să mai merg vreodată să o cerșesc la ambasadă, opțiunea mea era să merg direct, Mexico City – Europa, ceea ce e mult mai scump, cam de 3 ori mai scump decât am plătit când am venit în Mexic și de 3 ori mai scump decât varianta prin SUA. Fără viză de SUA nu poți să faci tranzit prin această țară pentru că acolo nu există conceptul de aeroport internațional.
Am căutat apoi varianta fără test PCR pentru că nu doresc să-mi fac. Nu are rezultate exacte, de fapt nu înțeleg foarte clar ce anume detectează, este invaziv și neplăcut, iar în Mexic costă vreo 150$. În Europa, sunt două variante de țări prin care poți trece (venind din Mexic) fără să fii obligat să faci test PCR în tranzit: Spania și Franța. Cum Iberia nu are înțelegere cu Tarom, nu ai cum să-ți iei bilet fără transfer personal. Dacă trebuie să faci transferul singur, asta înseamnă că trebuie să ieși în zona de bagaje, adică să treci de vama spaniolă, adică nu mai ești în tranzit, adică ai nevoie de test. În Franța e ok, Air France având zboruri în România, dar prețul era nesimțit de mare, cam de 4-5 ori mai mult decât cât am dat la venire. Olanda și Germania cer test PCR în călătorilor care se află în tranzit (fuck off!!).
Așa că am ales varianta Turcia, pentru că nu cere test PCR pentru tranzit și Turkish Airlines are înțelegere cu Tarom, deci poți avea bilet în care bagajul de cală ți se transferă la zborul următor. Zborul urma să treacă prin Cancun (oprire de alimentare). Totul ar fi trebuit să fie simplu și fără evenimente, însă din cauza slabei comunicări între Turkish Airlines și autoritățile române, fiecare îmbarcare a fost cu stres. Să vă povestesc…
Primul eveniment, sâmbătă dimineața, check in în Mexico City. Angajata Turkish Airlines îmi analizează pașaportul și-mi cere testul PCR. Nu am, zic eu. Păi trebuie să aveți, autoritățile române ne-au dat instrucțiuni clare prin care ne-au spus că niciun călător care se îndreaptă spre România nu poate să nu aibă test PCR. Zic, doamnă, eu sunt în tranzit prin Turcia, scrie foarte clar pe situl dvs. că nu este nevoie de test PCR în tranzit prin Turcia. Da, dar mergeți în România, zice ea. Eu sunt cetățean român, autoritățile din țara mea nu mă pot opri să intru în țară sub nicio formă. Trebuie să mă lăsați să mă îmbarc, după regulile pe care le aveți prezente pe site. M-a refuzat din nou, după care am început să urlu. E o chestie pe care o uram la taică-miu. Dacă aveam probleme de acest gen, se apuca să țipe, de se uita tot aeroportul la noi. Ridicol, dar eficient. Ca să mă liniștească, tipa mi-a zis că se duce să discute cu șeful ei.
Revine și îmi spune că mă pot îmbarca, dar că nu am voie să părăsesc incinta aeroportului din Turcia. I-am spus „credeți că sunt James Bond sau David Coperfield??? Normal că nu pot părăsi aeroportul din Turcia. Pentru asta aș avea nevoie să trec de vama turcă, iar pentru a trece de vama turcă aș avea nevoie de test”. Bun, m-am văzut îmbarcat spre Istanbul, un hop a fost trecut.
În Istanbul, am fost îmbarcați într-un avion Tarom de un angajat Turkish Airlines. Erau foarte puțini călători (vreo 20-30) și aproape toți veneau din Turcia, care este o țară aflată pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, spre deosebire de Mexic, deci toți aveau test. Angajatul TA mi-a cerut test PCR. Nu am. Trebuie să aveți, autoritățile române cer test PCR pentru oricine. A trebuit să caut pe mobil anexa cu țările aflate în grad mare de pericol și cu regulamentul Tarom în privința Covid, pentru a-l face să înțeleagă că nu am nevoie de test PCR. Până la urmă mi-a dat voie în avion, dar cu un gest de parcă mi-ar fi făcut un favor, asta în timp ce toți ceilalți călători se uitau la noi cum ne certăm și la mine ca la un tip cu probleme cu legea.
Având în vedere toate aceste dificultăți, îmi făceam griji pentru ce va fi la ajungerea în România, luând în considerare care vor fi opțiunile mele, dar așa cum zice Mark Twain că în viață a avut o grămadă de probleme, iar cele mai multe nu s-au întâmplat, a fost comică trecerea mea prin vama românească. În Istanbul m-au pus să completez un formular „obligatoriu” pentru intrarea în România. Când am prezentat acest formular, mi-au zis că „dumneavoastră nu trebuia să completați acest formular pentru că veniți dintr-o zonă verde. Liber!”. Da, la naiba, exact! LOL Cu alte cuvinte, tot ceea ce am citit eu despre tranzit și despre cum poți intra în România venind din Mexic era corect, însă lipsa de comunicare dintre Turkish Airlines și autoritățile române au adăugat o grămadă de stres în călătoria mea.
Aș dori să trag un semnal de alarmă pentru toată lumea. Luptați pentru drepturile voastre! Prea multă lume se complace în situația aceasta ridicolă, făcând test PCR oricum pentru a fi sigur că nu sunt probleme sau, mai rău, făcând vaccin pentru a nu fi obligat să facă test PCR. Ar trebui ca fiecare să citească regulile foarte clar, iar țările care pun restricții majore, cum ar fi aceea de a cere test PCR în tranzit, să fie ocolite și eliminate din planurile de călătorie. Trebuie să înțelegeți că nu există încă bază legală pentru aceste restricții și că există o mare diferență între recomandările OMS, indicațiile guvernelor și modurile în care operatorii turistici aplică aceste indicații.
Dacă ai puterea și energia să te cerți, va fi foarte greu să-ți refuze cineva accesul în avion pentru că nu ai testul făcut. De exemplu, în Columbia, e nevoie de test PCR, dar dacă citești mai atent, observi că poți să nu ai test, iar compania aeriană te poate lăsa să te îmbarci dacă juri că nu ai avut cum să-ți faci. În Peru, trebuie să fii atent la o virgulă și un „ori” între test PCR și test antigen, care arată că poți intra doar cu test antigen și nu ai nevoie de ambele teste. Testul antigen e de 3-4 ori mai ieftin decât unul PCR, cel puțin în Mexic.
Închei într-o notă melancolică. Fiind foarte puțini călători, Tarom ne-a oferit o aeronavă de dimensiuni reduse, cu elice. Toată lumea a râs când a văzut avionul. „Pe bune, cu ăsta ne duce acasă?”. Mi-am amintit că ultima dată când am mers cu un avion cu elice a fost în 1980, plecând tot din Istanbul spre Ankara. Eram cu mama și mergeam în vizită la tata. Aeronava Tarom și-a făcut treaba bine și nu au fost probleme, zborul fiind confortabil. La un zbor atât de scurt, 80 de minute, chiar nu a contat avionul.
