Continuarea episodului 5.
Pentru că timp de 5 zile nu mi-a ieșit nimic în ceea ce privește meditația, mă gândeam că acest refugiu va fi dedicat postului negru, că voi încerca să-mi târâi cumva corpul subnutrit prin toate procedurile, dar la sfârșit voi avea un organism mai curat și un post de 10 zile, cel mai lung pe care l-am reușit vreodată. Însă, încurajat de succesul din ziua a 6-a, m-am hotărât să încetez postul. Am dorit să am mai multă energie în ultimele 3 zile pentru a câștiga cât mai mult din această experiență.
Urma să mănânc în ziua a 7-a, la prânz. Atunci se împlineau exact 7 zile de la ultima masă. A fost o provocare să-mi țin mintea concentrată în prima parte a zilei și să nu mă gândesc la masa de prânz. În sala de mese mă așteptau oalele de orez și diversele feluri de mâncăruri de legume. Am mâncat foarte puțin, din respect pentru corp și starea în care se afla.
Înainte să mănânc, mi-am amintit de Buddha (adică Keanu Reeves) atunci când după câțiva ani de meditație și ascetism, a auzit luntrașul care zicea că dacă întinzi coarda prea tare se rupe și dacă o lași prea moale nu sună. S-a oprit atunci din meditație și a primit un bol de orez de la o țărăncuță. Le-a spus asceților: „să înveți înseamnă să te schimbi. Drumul către iluminare este calea de mijloc”.
În zilele următoare aveam să cresc treptat rația și spre final, în ziua a 10-a am ajuns să mănânc cel mai mult dintre toți. Îmi luam două porții mari. Cel mai mult îmi plăceau mâncărurile de legume fierte. Erau puțin picante. Verdețurile crude le foloseam pe post de pâine. La desert, primeam fructe (rambutan și mangosteen), pe care eu le mâncam înainte de mâncarea gătită. Cam în două zile am simțit că mi-am adus glicogenul la un nivel acceptabil și energia mea era satisfăcătoare.
După-amiază se servea ceaiul, dar nu era doar ceai verde. Mai era lapte de soia cu cacao. „Ahaaa, de asta fugea toată lumea la ceai”. Laptele cald cu cacao era ca o alinare pentru corpul și mintea atât de greu încercate în lungul calup de la prânz. M-am simțit în pericol de dependență. Poate chiar așa se creează dependențele. Ne punem singuri în situații foarte grele, după care ne găsim o contrapondere în ceva. În scurt timp îi atribuim acelui ceva o valoare mult umflată.
Toți participanții au avut la sfârșit doar cuvinte de laudă în privința mâncării. Multora le era frică în ideea că sunt doar două mese pe zi și e doar mâncare vegetariană, dar au apreciat ca suficientă cantitatea. Gustul a fost extraordinar și chiar au spus că era o provocare în timpul meditațiilor să nu se gândească la ora meselor. Și mie mi-a plăcut mult, totuși, nu atât de mult ca fructele. Chiar simțeam nevoia de dulce. În prima zi, când am ieșit din refugiu, mi-am luat câteva calupuri de banane ca să-mi satisfac această nevoie.
Am discutat după refugiu cu un cursant raw vegan. Era vegan de 20 de ani și raw vegan de 3 ani. Am fost de acord amândoi că pentru raw vegani, mâncarea gătită e ca un drog. Ne anesteziază într-un fel. De fapt pentru toată lumea e așa, doar că atunci când ești raw vegan, ești conștient de asta. Am mai vorbit despre claritatea minții pe dieta raw vegan și cum nu toată lumea e gata pentru o asemenea claritate. E foarte greu de trăit cu așa ceva. Mulți se întorc la mâncarea gătită tocmai pentru acel confort obținut prin amorțirea simțurilor.
Călugării mănâncă și ei doar două mese pe zi, fără mese după prânz. Ei consideră că este suficient. Mai multă mâncare le-ar îngreuna atenția în timpul meditațiilor. Astfel, ei fac ceea ce se numește „post negru intermitent”, o dietă la modă acum. În această dietă mănânci doar într-un interval determinat al zilei, de obicei 4-6 ore, de exemplu între ora 8 și ora 13. În afara acestei „ferestre” nu te alimentezi. În acest fel îi dai corpului o pauză de digestie și mai mult timp pentru alte funcții, cum ar fi curățenia și arderea grăsimilor (foarte important pentru unii). 🙂
Bine mâncat și stimulat de cacao, am fost concentrat în ultimele zile. Sesiunea de yoga a devenit foarte ușoară, n-am mai dormit în timpul pauzelor (le-am folosit în special pentru citit și băi termale) și am asimilat mai bine lecțiile predate de călugări.
Meditațiile în șezut au devenit din ce în ce mai dese. Spre final „dhamma talks” au început să fie înlocuite de meditații. Meditam 7-8 ore pe zi. Suficient cât să-mi dau seama măcar așa, la suprafață, cum funcționează mintea. Care-i sunt nevoile de distracție, care-i sunt șmecheriile atunci când se plictisește și ce se întâmplă atunci când se concentrează.
Foarte interesant , multumesc 😉
am tema de gandit …2 mese pe zi …. Este suficient …. Arderea grasimilor etc ….Hmmm . Astept episodul urmator 🙂
Este un subiect controversat în lumea dietelor, ăsta cu „intermittent fasting”. Unii spun că nu e bun pentru metabolism, alții jură că așa ne-am adaptat, că nu aveam mâncare disponibilă toată ziua ci doar într-o anumită parte a zilei. Experimentează și vezi cum merge pentru tine. Succes 🙂
Imi place acest juranl de calatorie si meditatie…..este d emeditat si de invatat. Iti multumesc mult
Mulțumesc 🙂
Multumesc, Calin ! Drum bun in continuare !
buna! imi place la nebunie aventura ta prin…viata! 🙂 mult timp m-am gandit ca raspunsurile la intrebarile mele existentiale le voi gasi doar intr-o manastire de calugari budisti. ( inca mai cred asta, desi am inceput sa gasesc rasp in carti)
in legatura cu dieta … cred ca fiecare isi alege ce e potrivit pt propriul organism, desi eu as merge tot pe raw vegan! am fost vegetariana 3 ani si ceva, de 1 an vegana si ma indrept catre raw vegan.
citeam intr-o carte despre faptul ca, cu cat mancam mai mult cu atat ne uzam mai repede organismul. bineinteles ca pe langa dieta era vb si despre respiratie. majoritatea dintre noi nu stim nici cum sa respiram corect .
ideal ar fi sa ne hranim doar cu prahna 🙂 cum o fac peste 3000 de oameni la ora actuala! long way till there 🙂
felicitari pt blog, pt atitudine si pt tot ceea ce faci! succes in continuare si tine-ne mereu la curent!
Mulțumesc pentru aprecieri. 🙂 Am crezut și eu în prahna într-o vreme, dar cred că ne amăgim. Biologic asta suntem, trăim într-un organism care are nevoie de nutrienți pentru a supraviețui. Așa sunt toate animalele și noi nu suntem excepția de la regulă, doar pentru că suntem mai inteligenți. Că unii au descoperit cum să-și facă organismul mai eficient, să consume mai puține resurse macronutrienți, minerale și vitamine, nu contest, dar să trăiești pe termen nedeterminat cu aer nu cred că e posibil. Postul e altceva. Dacă ajungi acolo, spune-mi și mie cum e 🙂
Foarte frumos spus:
„De fapt pentru toată lumea e așa, doar că atunci când ești raw vegan, ești conștient de asta. Am mai vorbit despre claritatea minții pe dieta raw vegan și cum nu toată lumea e gata pentru o asemenea claritate. E foarte greu de trăit cu așa ceva. Mulți se întorc la mâncarea gătită tocmai pentru acel confort obținut prin amorțirea simțurilor.”
BTW, Tonya Zavasta (raw vegana care la 53 de ani arata ca la 38 ani) practikeaza 🙂 si ea metoda asta de a manca numai in prima parte a zilei, ultimul meal fiind pe la 14:00. Makes sense daca te gandesti.
„Care-i sunt nevoile de distracție, care-i sunt șmecheriile atunci când se plictisește și ce se întâmplă atunci când se concentrează.”
care sunt? ce se intampla?…
imi place blogul tau. si curajul, si ideea…
Este foarte complicat să pun în cuvinte experiența din meditație. De fapt este foarte complicat pentru toată lumea. Cuvintele mele pot însemna ceva diferit pentru tine. Mintea mea poate avea un cu totul alt patern decât a ta. Cel mai important este să încerci singură să îți urmărești propria minte și să vezi ce se întâmplă. Nu îți trebuie ceva deosebit. Stai pe scaun câteva minute și respiră. Concentrează-te pe respirație și când mintea îți fuge în altă parte adu-o înapoi la respirație. Ai să remarci niște tertipuri la care apelează mintea pentru a scăpa de această „strânsoare”. Unele o să ți se pară chiar puerile 🙂 Succes.
Dacă reușești să te concentrezi o perioadă mai lungă de timp vei simți satisfacție.