Continuarea episodului 1

Autobuzul vechi și prăfuit turuia încet pe autostradă, spre Chayia. Femeia de la bilete mi-a zâmbit când a auzit că merg la Templul Suan Mokkh. Thailandezii au un mare respect pentru călugări și implicit pentru străinii interesați de religia lor. M-a asigurat că mă va înștiința când trebuie să cobor. Odată ajuns la templu, am simțit imediat trecerea de la lumea laică la cea spirituală. În grădină era o liniște care te făcea să te simți în deplină siguranță.

Un călugăr mi-a explicat că pentru refugiu, trebuie să traversez autostrada și am de mers aproximativ 2 kilometri până acolo. „Poți lua un taxi motoretă, sau să mergi pe jos, pentru puțină mișcare, sport”. Evident că am ales să merg pe jos, și chiar e un exercițiu bun să car toate bagajele în soarele orei 11 de la tropice.

La refugiu, în sala de mese, am fost preluat imediat de un îndrumător și mi s-au explicat detaliile. Trebuia să completez un formular cu date personale și despre experiența anterioară cu astfel de activități: meditație, yoga sau tai chi. Formularul urma să fie discutat cu unul dintre cei din staff. La interviu, am fost avertizat că va fi greu, mai ales că n-am mai avut o experiență anterioară similară, respectiv 10 zile în astfel de condiții. În special primele 3 zile vor fi complicate, până mintea și corpul se acomodează. Am predat toate electronicele (telefon/laptop) și alte lucruri de valoare, apoi mi-am luat cheia de la cameră și am intrat în perimetru.

Condițiile de cazare, descrise în episodul anterior, altfel spartane, nu m-au deranjat. M-am gândit că e ca și cum aș sta la munte o perioadă, nu e mare lucru. Mi-am amenajat camera cu plasa de țânțari, apoi mi-am ales locul meu de meditație în sala numărul 5. În afară de una singură, sălile nu au pereți, doar acoperiș și piloane de susținere. Astfel ești practic afară tot timpul, ferit doar de ploaie. Singura sala cu pereți nici nu a fost folosită. E pentru vremuri grele, cu ploaie „orizontală”, atunci când nu se mai poate sta afară.

După ce a venit toată lumea, ni s-a făcut instructajul și ni s-au expus din nou regulile. Am vorbit despre animalele sălbatice periculoase și chiar ne-au fost arătate mostre de plastic. Cel mai periculos este șarpele King Cobra. De obicei se ferește de contactul cu omul, dar dacă este surprins și se simte încolțit, poate ataca. Ca regulă generală, dacă șarpele se târăște pe pământ și pe pereți, cel mai probabil nu e veninos. Dacă își înalță capul și stă cu fața la tine, e sigur veninos și trebuie să te retragi încet, în direcția opusă. Două tipuri de râmă, cu multe picioare, una merge încet și drept, alta merge rapid și șerpuit. Prima e inofensivă, a doua poate mușca și e veninoasă. Scorpionul negru poate înțepa atunci când este călcat. Am fost ușurat să aflu că înțepătura de scorpion nu este letală. Două ore te simți rău, dar apoi ești ok, la fel și în cazul mușcăturii râmei șerpuitoare cu multe picioare. Concluzia a fost că trebuie să fim atenți, conștienți la fiecare pas, aceasta era defapt și unul dintre primele obiective ale refugiului. Disciplinarea minții „de maimuță” și aducerea ai aici și acum, în momentul prezent.

La ora 16, ne-am întâlnit toți în sala principală de meditații și am discutat despre program și alte detalii organizatorice. După instructaj și turul refugiului, ne-am relaxat în băile termale. Am schimbat câteva vorbe cu ceilalți colegi, obișnuitele „de unde ești, de când ești prin zonă, unde mergi?”. La ora 21.30 s-a dat stingerea. Era atât de întuneric încât nu știai dacă ai ochii închiși sau deschiși. La adăpostul plasei de țânțari, nu am avut probleme cu înțepăturile. Perna de lemn mi s-a părut chiar eficientă. Îmi ținea coloana vertebrală exact cum trebuie. Duritatea patului însă a fost foarte greu de suportat. Deși mi-am pus două prosoape și ceva haine, șoldurile mele tot se resimțeau în fiecare dimineață.

La ora 4.30 dimineața, clopotul anunța începutul zilei. E destul de subtil. Mă gândeam că aș putea să-l ratez, dar nu s-a întâmplat deloc asta în cele zece zile. Rutina de dimineață: spălat pe dinți cu apă potabilă, stropit haine cu spray anti-țânțari, stropit părți expuse de piele cu același spray și plecat spre sala de meditații. Știam că țânțarii sunt principala problemă în timpul meditațiilor, dar am fost foarte bine pregătit. Am avut 4 recipiente și nu am avut probleme, exceptând poate 2-3 înțepături pe zi.

Pentru mine, meditația începea chiar pe drumul spre sală. La ora 4.30 e întuneric și nu erau prea multe becuri, așa că în unele locuri călcam pe iarbă în picioarele goale pe întuneric. Trebuia să fiu conștient la fiecare pas, spre deosebire de atunci când sunt încălțat în ghete și merg pe beton, ca un robot, cu mintea zburând cine știe pe unde.

Episodul 3