Continuarea episodului 9.

Dimineața, ora 6:30 în sala de mese. Toată lumea vorbea cu toată lumea. Am simțit o părere de rău. Aș fi vrut ca liniștea continue, dar știam că în afară, zgomotul va crește din ce în ce mai mult. Cine dorea, putea să rămână pe timp nedeterminat la templu. Trebuia doar să plătească cele două mese pe zi, în total 5 lei. În schimb avea asigurat un pat și accesul la o bibliotecă consistentă. Dacă locul ar fi avut conexiune la internet, aș mai fi rămas acolo, dar așa, tentația de a afla noutăți a fost prea mare.

2013-07-11-138

Prima oară am vorbit cu Remo, un italian cu care am împărțit treaba zilnică, de măturat hala 1. Mi-a  spus că de acolo pleacă în Italia și chiar acum îi va scrie prietenei cu ce fel de paste să-l aștepte. „I will eat pasta… for intoxication”. Apoi am fost abordat de un englez, care m-a întrebat: „nu-i așa că tu n-ai mâncat nimic în primele zile?”. Mi-a spus că m-a folosit pe post de încurajare. Se gândea că oricât de greu îi e, mie trebuie să-mi fie de 10 ori mai greu.

Am vorbit cu vecinul meu de cameră. Tipul era american, raw vegan și chitarist. Coincidență. Pe lângă implicațiile mâncării de acolo pentru un raw vegan, despre care am vorbit în episodul 6, am discutat despre cât de bine se auzea dintr-o cameră în alta. Ne puteam auzi până și respirația sau când ne mutam de pe o parte pe alta.

Tipul care a stat în fața mea în timpul meditațiilor a venit să-și ceară scuze pentru că s-a foit foarte mult. I-am spus că într-adevăr m-a deranjat, dar apoi mi-am dat seama că găseam doar o scuză pentru a întrerupe concentrarea. Am abordat apoi foiala lui ca pe orice alt element care îmi distrăgea atenția: durerea de genunchi, bâzâitul muștelor sau gândurile care-mi treceau prin minte.

Mi-a plăcut mult spiritul de prietenie care domnea între toți participanții. Aceste experiențe te leagă profund.

După ce mi-am recuperat pașaportul și electronicele, mi-am luat cărți. S-au oferit gratis o mare parte sau poate toate cărțile lui Buddhadasa Bhikkhu. Mi-am luat 7 pentru că îmi place foarte mult cum scrie. Mi le-aș fi luat pe toate, dar n-aveam unde să le pun. Și-așa a trebuit să fac reorganizări mari pentru a le face loc în bagaj.

2013-06-30-130

De la refugiu am plecat în Chaiya, cel mai apropiat oraș. Am avut noroc că un amic german, primul om cu care am vorbit la refugiu, știa unde se află singurul hotel din oraș care are wifi. El a capitulat în ziua a 3-a din cauze fizice, somn insuficient și durere de genunchi, și a stat în Chaiya câteva zile. A ținut să vină să ne întâlnească la sfârșitul sejurului.

Odată ajuns în oraș și la hotel, am făcut ce mi-a lipsit atât de mult în cele 10 zile, adică m-am privit în oglindă, mi-am cumpărat câteva kilograme de fructe și m-am apucat să urmăresc noutățile pe email, twitter, facebook și youtube. După ce am terminat, m-am gândit: „hm, asta a fost tot? mă pot întoarce acum la Suan Mokkh?”.

Acesta a fost ultimul episod. Dacă aveți întrebări sau există aspecte pe care nu le-am discutat în cele 10 zile, vă rog să folosiți comentariile.