Te-ai întrebat vreodată prin ce se deosebește o poveste de succes de una care se zbate în anonimat? Ce ne captivează la un anumit film și ce ne adoarme la altul? De ce nu putem lăsa o carte din mână, iar altă carte ne adoarme după prima pagină? Formatul; autorul trebuie să respecte o formă exactă, în care anumite momente cheie trebuie să apară într-o secvență consacrată în mii de ani de istorisiri. Emoțiile; personajele trebuie să transmită emoții puternice, cu care cititorul, ascultătorul, privitorul să se identifice. Dacă autorul nu respectă regulile, povestea nu va merge, nu va absorbi atenția publicului.
Nu contează dacă autorul a studiat formatul poveștilor sau a fost autodidact, învățând din erorile pe care le-a comis în alte povești. Scriitorul trebuie să respecte forma. Inventivitatea și inovația vor veni doar din felul în care scriitorul abordează momentele cheie ale poveștii. Noutatea nu va sta niciodată în rearanjarea sau schimbarea momentelor cheie ale poveștii.
Toate basmele spuse de oameni în mii de ani se pot reduce la unul singur: „călătoria eroului”. Fiecare poveste are un erou, care pornește din spațiul său familiar, în care ceva anume este în neregulă, ceva trebuie schimbat. Eroul primește o chemare către aventură, chemare pe care o acceptă de obicei după un prim refuz. Eroul primește ajutorul unui maestru, care-l ajută pe parcursul călătoriei, mai ales la început. În aventura sa, eroul întâlnește tot felul de personaje pozitive sau negative, dar obiectivul său e să omoare dragonul. La jumătatea călătoriei, eroul ajunge în cel mai jos punct posibil, pe un tărâm necunoscut, la mila banditului. În fine, eroul învinge dragonul și se întoarce de unde a plecat, în tărâmul său familiar. Dar lucrurile nu mai sunt la fel, pentru că eroul are acum cunoștințele acumulate în fantastica sa expediție, cunoștințe pe care le împarte cu comunitatea.
Când citim o poveste reușită, suntem captivați pentru că ne identificăm cu eroul. Și noi avem aceleași probleme în viața de zi cu zi. Și noi suntem permanent într-o călătorie în care încercăm să ne schimbăm și să învingem un dragon, fie că acesta e în exterior sau în interior. Suntem captivați pentru că informațiile pe care noi le acumulăm sunt stocate în creierul nostru tot sub forma de povești. Nu putem să acumulăm cunoștințe altfel. Suntem nevoiți să le legăm cu alte cunoștințe, iar aceste legături iau forma unor povești.
După ce citim o carte captivantă, sau vedem un film bun, nu am fost doar delectați. Am primit o serie de informații care au fost introduse cu ușurință în creierele noastre. Povestea era deja formată pentru ele. N-a fost nevoie să ne formăm propria poveste pentru ele. Fie că o face deliberat sau inconștient, autorul își educă audiența, inoculându-i diverse idei.
Vei fi uimit să-ți dai seama câte idei pe care le ai adânc înrădăcinate în minte au fost introduse de povești reușite. Atunci când citești o poveste sau te uiți la un film bun, este ca și cum ai trăi o viață întreagă, alături de personajele principale. Emoțiile lor devin emoțiile tale, ideile lor devin ideile tale, valorile lor devin valorile tale. Este de speriat, faptul că un tip oarecare are o putere atât de mare de a-ți impune idei, doar pentru că știe cum să spună o poveste.
Pentru că pe acest blog mă ocup în special de nutriție, voi folosi exemplul ideilor nutriționale impuse de povești. După cum am spus în seria de articole „În așteptarea primului nutriționist”, nutriția nu este altceva decât biochimie. În interiorul corpului au loc milioane de procese chimice, care trebuie cunoscute și calculate exact, pentru a cunoaște felul în care un anumit tip de alimentație afectează organismul uman. Această enormă informație nu va putea fi procesată decât de o inteligență artificială (AI). Dacă am asista la o presupusă discuție între două entități AI din viitor despre nutriție, am fi total depășiți și plictisiți. Va fi un flux interminabil de date transmise de la una la alta.
Cum deocamdată acești nutriționiști nu există, noi oamenii ne jucăm de-a nutriția și ne transmitem idei în modul pe care îl cunoaștem atât de bine: povești și emoții.
Urmăresc de curând un biochimist numit László Géza Boros. Omul consideră foarte important modul în care Deuteriul acționează în organismul uman (voi vorbi pe larg într-un articol despre deuteriu). Prezentarea sa despre deuteriu e foarte plictisitoare pentru un individ care nu cunoaște biochimie la un nivel decent. Fără să realizeze, momentul cel mai important din prezentarea sa a fost povestea despre fratele său geamăn identic care a murit de cancer la esofag. După ce fratele său a murit, Boros a făcut niște teste și evident, a ieșit că și el are mari șanse să dezvolte cancer la esofag. Atunci a început cercetările despre cum pot fi celulele canceroase ținute sub control.
A descoperit că deuteriul, un izotop al hidrogenului, împiedică funcționarea corectă a celulelor. Un mod de viață care aduce mult deuteriu în organism e asociat cu dezvoltarea cancerului și îmbătrânirea prematură. Astfel a făcut câteva schimbări în viața sa, abordând o dietă bogată în grăsimi, pentru a obliga corpul să-și fabrice propria apă din grăsimea corporală, iese des la soare, stă cu picioarele goale în iarbă, consumă foarte puțină apă și aceea sărăcită în deuteriu. Este imposibil ca audiența să nu fie conectată la emoția pierderii unui om din familie, mai ales a unui geamăn identic. Este imposibil ca audiența să nu fie atrasă de călătoria eroului, prin care Boros încearcă să omoare dragonul, cancerul inevitabil.
Astfel, e posibil ca deși nu a înțeles mare lucru din procesele biochimice care stau la baza acțiunii deuteriului în organism, audiența să fie atrasă de ideea de a consuma o dietă keto, bogată în grăsimi animale și săracă în carbohidrați.
Toți nutriționiștii de succes incorporează deliberat sau inconștient elementele unei povești de succes, structura și emoțiile. Nu interesează pe nimeni ce rezultate au avut nutriționiștii la școală, dacă au fost capi de promoție sau nu. Uneori nu sunt interesați nici dacă au vreo școală anume. Oamenii vor să audă o poveste de succes. Cum dieta propusă a ajutat eroul să transcendă din tărâmul familiar, cu probleme, să învingă balaurul și să se întoarcă să împartă și cu alții cunoștințele.
Fiecare ar trebui să-și descoasă mintea și să vadă de unde vin anumite idei, pe care le consideră inamovibile. Va observa că cele mai multe dintre ideile nutriționale vin din povești și nu au fost verificate separat, nici prin studii, nici prin experiență proprie, nici istoric, nici prin tradiție.
De când am început să scriu articole, am fost uimit câte idei am adoptat ca fiind axiome. Atunci când vorbești cu altă persoană și transmiți niște idei, nu-ți verifici fiecare enunț, dar atunci când scrii ceva, începi să te gândești: „hm, zic asta, dar oare e adevărat, de unde am scos-o?”. Așa am aflat că o serie din axiomele pe care le adunasem în ani de zile de la diverși guru nutriționiști nu fuseseră dovedite. Au fost doar inteligent plasate în cadrul unor povești.
Deși am fost expus către buddhism, o ideologie asiatică, nu am luat contact cu ideea vegană decât după vreo 6 luni. În scrierile buddhiste nu promovează nimeni în mod specific veganismul, nici măcar vegetarianismul. Am aflat despre vegetarianism dintr-o carte numită „Calea Luptătorului Pașnic”. Povestea a fost atât de bună, m-am identificat atât de bine cu personajul, încât mi s-a părut natural să adopt schimbările nutriționale promovate de învățătorul personajului: adică să fac un post de 7 zile cu apă și să adopt un regim nu doar vegetarian, ba chiar vegan. Apoi, am fost impresionat de rezultatele pozitive și am transmis ideile mai departe, de data asta prin povestea mea, cum am reușit eu să înving dragonul (zona zoester, acnee, probleme stomacale permanente, oboseală cronică, sedentarism, etc).
Veganismul m-a dus către alți nutriționiști tip guru (David Wolfe, Douglas Graham și Robert Morse), ale căror idei le-am preluat ușor prin povești. 7 ani mai târziu, ideile erau atât de bine înrădăcinate în creierul meu încât nici declinul lent corporal nu mă putea face să mi le schimb. Încercam alte modificări, adăugiri, justificări, suplimentări, doar pentru a nu schimba ideile, care stăteau atât de bine în poveste.
Ești capabil să te transformi din personaj principal în editor și să-ți analizezi propriile povești de pe o poziție obiectivă? Astfel vei vedea că o grămadă de idei sunt doar niște unelte pentru a susține un basm și nimic mai mult.
