Cum se spune la ciclism, astăzi a fost etapa regină din provocarea „7 zile, 7000m urcare pe munte, cu pepeni”. Mă așteptam să fie cel mai greu în Piatra Craiului. Era cea mai mare diferență de nivel, drumul dificil și mai veneam și după alte 5 zile conescutive de munte. Ca să fie și mai complicat, a plouat pe părțile grele de traseu.

Traseu:
Zărnești – ieșire spre Cabana Plaiul Foii
Stânga spre Cabana Curmătura (dungă galbenă/dungă albastră)
Urcare pe Valea Crăpăturii (dungă galbenă)
Din Șaua Curmăturii, dreapta spre Vârful Turnu (punct roșu)
Urcare spre Vârful Padina Popii (punct roșu)
Coborâre pe Brâna Caprelor până în Zărnești, via Colții Chiliilor (dungă albastră)

Date tehnice:
Distanță 23.9km
Timp efectiv 5:35 ore
Ascensiune 1361m
vezi mai multe pe strava

Am plecat târziu în expediția de azi. Corpul meu a cerut mai mult timp de refacere după cele 5 zile în munți. Abia m-am sculat pe la 10. Am pornit la ora 12 din Zărnești și am luat drumul cu bandă galbenă/albastră spre Cabana Curmătura. Cărarea urcă lin, pe sub munte și pădure. Pe măsură ce urci, se pot vedea foarte frumos casele din oraș și vilele de pe drumul spre Cabana Plaiul Foii. Vremea era frumoasă, dar deasupra muntelui se adunau nori negri amenințând cu o ploaie.

Am mers apoi pe dungă galbenă, care începe să urce pe Valea Crăpăturii. Cum am început să urc, a venit și ploaia, așa că a trebuit să mă opresc să mă echipez. Culmea este că nu m-a plouat deloc până acum în primele 5 zile, iar astăzi a fost singura zi în care am fost echipat „de munte”, adică am avut ghete, pelerină de ploaie, rucsac, apă și merinde. În zilele precedente am urcat în tricou și sandale fără să-mi iau nici măcar apă. Nu-mi plac ghetele, dar în caz de ploaie și pe un drum atât de complicat, nu m-aș fi descurcat în sandale. Le-am folosit doar pe părțile dificile.

După Valea Crăpăturii, urmează o parte și mai grea, urcarea spre Vârful Turnu. Aceasta e recomandată doar celor experimentați și într-o formă fizică bună. Este foarte periculos, mai ales când pietrele sunt ude, așa cum erau azi.

Sus în vârful Turnu, am admirat priveliștea, deși vizibilitatea nu era foarte bună.

După o scurtă perioadă de odihnă și hidratare am plecat spre Vârful Padina Popii pe punct roșu. Traseul de creastă în Piatra Craiului e extrem de greu. Trebuie să fii în formă, să ai un echilibru bun și să fii foarte atent pentru a-l trece. Țin minte că în liceu am făcut aproape toată creasta sudică alături de un prieten și a fost unul dintre cele mai grele treburi pe care le-am făcut vreodată. Am plecat la 6 dimineața de la Cabana Curmătura și ne-am întors în Zărnești la ora 11 noaptea, timp în care am avut doar vreo două scurte pauze de masă.

Am întâlnit apoi drumul dungă albastră și am hotărât să cobor. Era deja târziu și doream să mă aventurez mai departe pe creastă. Coborârea pe Brâna Caprelor e la fel de dificilă, dar drumul e mult mai bun pentru coborâre decât cel pe care am urcat. E un grohotiș pe care, dacă știi să mergi, poți coborî ca pe schiuri. Te lași purtat la vale pe pietre. N-oi fi eu Kilian Jornet, dar m-am descurcat. 🙂

În coborâre am găsit apă într-o stâncă. Chiar aveam nevoie, pentru că mi se terminase. Nu știu dacă mi s-a părut așa, pentru că mi-era sete, dar apa a fost super.

Am ajuns apoi la refugiul Diana. Arăta SF, iar Diana nu era acolo.

De la refugiu, coborârea a devenit mai ușoară, drumul mai prietenos. Într-o poiană mi-am schimbat încălțările, am trecut din nou pe sandale și pe alocuri am mers desculț. Am trecut pe lângă o mănăstire foarte bine gospodărită. Aveau chiar panouri solare.

Drumul se unește apoi cu dungă galbenă și am revenit pe aceeași cărare în Zărnești. A fost de departe cea mai grea zi din toate cele de până acum. Piatra Craiului e un munte dificil, dar merită încercat.