După 7 ani în care am mâncat tone de plante, fără a fi conștient de cât de periculoase pot fi prin abilitățile lor chimice de apărare, trebuiau să apară și efectele adverse. O serie de afecțiuni inexplicabile pot fi corelate cu încercările organismului de a elibera oxalați din țesuturi.

Cunosc subiectul oxalaților de multă vreme, în perioada mea raw vegană am citit despre el, doar că în scurt timp am renunțat la acest criteriu de a alege alimentele, pentru simplul fapt că dieta mea era deja destul de restrictivă. Dacă aș fi luat în considerare și oxalații, ar fi fost deja prea mult. Mai nou, când am început să experimentez cu mai multe alimente de origine animală și nivelul oxalaților din alimentație a scăzut implicit, în mod ironic și bizar, am realizat că oxalații nu sunt o glumă și pot produce dezastru în corp, uneori chiar moartea.

Informațiile prezentate în acest articol sunt importante nu doar pentru raw vegani sau vegani, ci și pentru cei care au o alimentație standard. Oxalații sunt prezenți în număr mare în alimente de bază pentru unele persoane: cartofi, spanac, migdale.

Ce sunt Oxalații?

Acidul oxalic are structura (HOOC)-(COOH) și datorită acestei uniuni, este unul dintre cei mai tari acizi organici. Acidul oxalat este ionul acidului oxalic, e reactiv și atrage diverși cationi. Combinația cea mai frecventă e cu calciul, dar se poate combina și cu alte minerale, formând oxalați (săruri). Exemple: oxalat de calciu, oxalat de potasiu, oxalat de magneziu.

Moleculele de oxalați de calciu se pot agrega, formând nanocristale, iar apoi acestea se pot combina, formând microcristale, care sunt ca niște balene, în comparație cu celulele. Organismul uman nu are posibilitatea de a digera aceste microcristale și pentru că sunt insolubile, ele pot fi filtrate doar de rinichi. Când rinichii sunt suprasolicitați, iar microcristalele sunt prea mari, apar problemele cu „pietrele la rinichi”.

În imagine se poate observa cât de contondent arată aceste cristale în rinichi. Ne putem imagina ce daune pot produce prin țesuturi.


În următoarea imagine, apare un exemplu de oxalați prezenți în abundență în kiwi. Arată ca niște ace:

Rolul Oxalaților în Plante

Spre deosebire de animale în care oxalații nu au niciun rol și pot fi periculoși, plantele au capacitatea de a folosi oxalații pentru diferite scopuri:

  1. Apă oxigenată – la nivelul frunzelor, planta poate crea apă oxigenată din oxalați pentru a se apăra de mucegai și alți paraziți.
  2. Depozit de calciu – calciul e prezent în abundență în sol, iar planta îl poate stoca sub formă de oxalat de calciu, pentru a-l pune în semințe. Calciul e necesar pentru biochimia formării aminoacizilor, iar atunci când germinează, sămânța poate folosi calciul din oxalați.
  3. Săgeți de autoapărare – plata poate crea din oxalați niște forme asemănătoare unor săgeți, menite să pedepsească animalul care îndrăznește să le mănânce. Săgețile pot penetra câteva straturi de celule și sunt „otrăvite”, adică au niște enzime proteolitice ce pot produce daune majore. Un exemplu este Dieffenbachia, o plantă de apartament. Dacă mesteci puțin o frunză din această plantă, vei avea o reacție groaznică la nivelul cavității bucale, cu umflături și eczeme, fiind incapabil să vorbești multe zile.
  4. Oase” – unii botaniști cred că oxalații au chiar un rol structural în plante, prin capacitatea lor de a modela oxalații, plantele îi pot folosi pentru susținere.
  5. Oglinzi” – o altă propunere a botaniștilor este „globul disco”. Plantele care stau în zone umbroase, trebuie să folosească din plin orice rază de lumină care ajunge la ele. Astfel pot crea din oxalați un fel de glob disco care reflectă raza de lumină către alte zone ale plantei.

Istoria Oxalaților

Știm că acidul oxalic e toxic încă din 1823, când medicul britanic Robert Christison a făcut investigații, în urma a 20 de cazuri de otrăvire accidentală. A stabilit că acidul oxalic e o armă perfectă pentru asasinate. Arată ca o sare, puțin acrișoară, o poți pune în mâncarea victimei.

Doza letală

Doza letală pentru un om este cuprinsă între 3,5 și 30 grame de oxalați. În funcție de cât de cât de sănătos e un om, sistemul său poate face față la mai mulți oxalați. Există un caz în Spania, în care un bărbat de 53 de ani a murit după ce a mâncat o supă ce conținea 500 grame de măcriș, adică o doză de 3,5g de oxalați. Bărbatul suferea de 4 ani de diabet, era fumător și băutor, deci e posibil că un om sănătos să fi rezistat atacului măcrișului.

Un smoothie raw vegan, ce conține spanac și migdale, poate ajunge ușor la un gram de oxalați. Trei astfel de smoothiuri se pot apropia de doza letală pentru un om care nu este într-o stare acceptabilă de sănătate.

Daunele Oxalaților în Organismul Uman

Când oxalații sunt în număr mic și nu se combină în formațiuni mai mari, organismul îi poate escorta până la rinichi, de unde sunt filtrați în afara corpului. Dar când cantitatea de oxalați este prea mare, atunci ei pot deveni problematici:

  1. Fură minerale – formele solubile de oxalați (de potasiu sau de sodiu) se leagă de alte minerale, blocându-le. Acestea nu mai pot fi folosite apoi de organism. Exemple: magneziu, calciu, fier, zinc, cupru.
  2. Produc daune la rinichi – prin microcristale prea mari pentru canalele acestora;
  3. Sindromul intestinului permeabil – au un efect coroziv asupra intestinelor;
  4. Epuizează resursele de vitamina B6 și B7
  5. Cristalele se pot acumula în țesuturi, chiar și în placa aterosclerotică.
  6. Produc inflamații – deteriorează membrana celulelor, deteriorează celulele nervoase, producând durere și probleme funcționale asociate cu sistemul nervos. Produc disfuncții în organe și glande. Pot produce confuzii în sistemul imunitar producând simptome autoimune.

Rezolvarea

Este foarte dificil să stabilești că eventualele probleme pe care le ai sunt cauzate de oxalați, având în vedere cât de variate sunt problemele pe care aceștia le pot produce. În dieta standard sunt suficiente alimente cu oxalați, astfel încât oxalații să fie acumulați peste tot în corp de-a lungul timpului. Unele dintre simptomele toxicității cu oxalați pot fi puse pe seama… îmbătrânirii.

Rezolvarea firească este conștientizarea pericolului oxalaților și eliminarea alimentelor bogate în oxalați din consumul zilnic. Însă în mod absolut bizar, această acțiune poate induce cele mai periculoase atacuri din partea oxalaților.

Eliminarea oxalaților din propriile țesuturi

Dacă ai avut o alimentație bogată în oxalați și prezinți unele simptome descrise mai sus, cel mai probabil țesuturile tale sunt pline de oxalați. Cristalele s-au blocat acolo, pentru că organismul nu a reușit să le elimine prin rinichi sau prin piele. Odată ce oxalații au dispărut din alimentație (sau s-au diminuat semnificativ), iar corpul a primit o infuzie de proteine, vitamine și minerale (de exemplu din carne sau ficat), o mare cantitate de oxalați din țesuturi intră în circulație.

Dacă organismul ar avea o metodă stabilă și lentă de a elimina oxalații, ar fi ok, dar pentru că le dă drumul deodată, aceștia pot produce dezastru. Prezența în circulație a unei cantități mari de oxalați poate fi fatală. Poate produce palpitații, probleme neuronale, defecțiuni la organe, blocaje la rinichi, deficiențe fatale de minerale și vitamine.

Soluția?

Oxalații trebuie luați în considerare ca o cauză atunci când aceste stări apar inexplicabil, mai ales dacă după o dietă bogată în oxalați a urmat una slabă în oxalați. Pentru a opri temporar procesul de eliminare a oxalaților din propriile țesuturi, trebuie consumate alimente cu oxalați. Atunci când apar oxalați din afara organismului, corpul oprește eliminarea propriilor oxalați. Aceste alimente cu oxalați pot deveni un aliment de urgență, atunci când simptomele încep să o ia razna.

O altă variantă este folosirea citraților (de calciu, de magneziu, de potasiu) pentru a se lega de oxalați și a fi escortați afară. Astfel, oxalații nu vor produce deficiențe temporare periculoase de minerale.

——–

În continuarea articolului pe patreon, ofer un fișier cu cantitățile de oxalați prezente în diverse alimente populare. Apoi povestesc despre întâmplările mele postveganism și de ce consider că aceste probleme au fost probabil declanșate de oxalați.

Abonamentul la Patreon costă doar 1$/lună, primind acces la zeci de articole publicate doar acolo. O mică contribuție mi-ar oferi o independență mai mare, pentru a mă documenta și a scrie mai multe articole despre stilul meu de viață. Mulțumesc.

Pin It on Pinterest