De 5 zile tot plouă. Mai încet, mai tare, vertical, orizontal, furtunos sau mocănește, dar plouă. Astăzi a fost o gaură în nori, chiar mă gândeam că, cine știe, poate ajung la plajă. Pauza de ploaie a fost scurtă, dar suficientă să pot face niște poze cu cartierul meu.

Cambodgia e o țară care își revine încet după un regim totalitar, lumea e săracă și vrea să se îmbogățească repede. Oamenii de aici deocamdată nu au prea multe de oferit, dar pun multă pasiune în ceea ce fac. De fiecare dată când ies în oraș mi se oferă un drum cu motocicleta și un masaj (poate cu finalizare). Cum sunt de o săptămână în zonă și am refuzat de fiecare dată, ofertele au început să se mai rărească, asta tocmai când mă obișnuisem cu ele și nu le mai consideram atât de agasante.

Sihanoukville e orașul lor port, un fel de Constanța în România. Economia orașului este bazată în principal pe importul și exportul efectuat în port, dar și pe pescuit, acvacultură, agricultură și minerit. În ultimul timp turismul a crescut. Orașul se bucură de câteva plaje foarte frumoase. Pentru că serviciile nu sunt dezvoltate, aici vin în special turiști care caută o atmosferă mai relaxată față de nebunia din Thailanda.

Eu stau în cartierul Blue Mountain la aproximativ 3 km de plajă, spre care merg cu bicicleta. Cartierul a fost cel mai rău famat din oraș. Pe vremuri, era centrul barurilor, a jocurilor de noroc și al prostituției. De câțiva ani a fost curățat și eu l-am găsit ca un cartier prietenos și liniștit, deși la primul contact mi s-a părut foarte ciudat. În mod sigur vouă o să vi se pară șocant, dar eu m-am obișnuit repede. Acum, când merg pe străzi, schimb zâmbete și chiar vorbe cu vecinii.

Biserica Presbytariană e chiar lângă casa în care stau eu.

Dacă nu mai plouă, uscăm rufe.

Copii vin de la școală.

Garaj, living room, magazin (tarabă), curte pentru păsări, de obicei sunt în același loc.

lumea pleacă la treabă

la răscruce de drumuri

am și librărie pe stradă, din păcate totul e în limba khmeră.