După cele 10 zile de liniște în refugiul Buddhist, nu aveam niciun chef de o metropolă zgomotoasă, poluată și aglomerată, dar drumul spre Cambodgia nu avea cum să ocolească Bangkok-ul și am decis să stau acolo o zi măcar, de dimineață până seara. Parcă nu ar fi fost completă experiența Sud-Est Asiatică fără trecerea prin capitala Thailandei.

Am plecat din Chaiya cu trenul, vagon cușetă. Trenul a avut întârziere două ore și jumătate și am avut mare noroc cu un responsabil al gării care m-a informat personal. Altfel, până să vină trenul meu, au mai trecut două trenuri pe care scria Bangkok, m-aș fi urcat în ele și aș fi călătorit fără cușetă, cu un fel de personal. Așa, am dormit fără probleme, legănat de tren, pe tot parcursul călătoriei: 12 ore.

În Bangkok mi-am lăsat unul dintre bagaje la serviciul „left luggage” și am luat orașul la picior. În Thailanda, cultura tarabelor este foarte dezvoltată. Pare că fiecare thailandez este întreprinzător și are propria sa mică afacere. În Bangkok acest spirit este și mai dezvoltat, iar tarabele blochează aproape orice trotuar, îngreunând mersul pietonilor. Dacă ieși pe stradă, trebuie să fii atent la motoretele care încearcă să se strecoare printre mașinile blocate în trafic.

Direcția mea era Saphan Khao, una dintre cele mai renumite piețe de fructe din Bangkok. Aici plănuisem să-mi iau micul dejun. După 3km de mers pe jos, am ajuns la piață. Chiar este mare și bine aprovizionată, dar după două luni de stat în Thailanda, peisajele mi se păreau ceva obișnuit. Mi-am luat două kilograme de rambutan și două de mangosteen, următorul plan fiind să găsesc un loc unde să stau liniștit pe o bancă și să le mănânc.

Să găsești un astfel de loc în Bangkok e destul de complicat. M-am uitat pe gps după niște spații verzi și m-am îndreptat spre cele mai apropiate. Primul la care am ajuns era de fapt grădina palatului regelui în care accesul era interzis și păzit. M-am îndreptat spre următorul spațiu verde și acesta era o grădină zoologică foarte mare. Aici mi-am găsit în sfârșit locul căutat, pe o bancă, lângă lac.

După micul dejun, m-am plimbat prin grădina Zoo. Era sâmbătă și locul era plin de lume, copii veniți cu școala, călugări buddhiști adolescenți și familii. Am stat câteva ore la zoo pentru că m-am gândit că e mai plăcut în parc decât în jungla de beton a orașului.

Hipopotamii dorm liniștiți la soare.

Alt hipopotam este hrănit de niște copii. Poți cumpăra banane și verdețuri pe care să i le arunci în gură. Apropo, oare de unde își ia proteinele, că văd că e voinic? 🙂

Sunt camuflate bine, dar în poză sunt o girafă și o zebră.

Chiar și în afara cuștii arată tot a zoo pentru europeni.

Am plecat tot pe jos spre gară și am trecut pe lângă Ananta Samakhom Throne Hall. Un foarte frumos palat construit în stil Neo Clasic, folosit ca sală de recepție, iar apoi transformat în sediul Partidului Poporului în timpul revoluției din 1932, cea care a transformat sistemul politic din monarhie absolutistă în monarhie constituțională. Ulterior a devenit sediul Marii Adunări Naționale, apoi sediul Parlamentului și în fine muzeu.

Orașul este plin de tablouri cu regele și regina, peisaj ce nu poate să nu-ți amintească de epoca de aur din România, dar înțeleg că poporul Thailandez își iubește sincer monarhul așa că abundența de portrete este justificată. Un alt element important în arhitectura orașului sunt nenumăratele temple buddhiste (cred că am întâlnit vreo 10 mari temple în toată plimbarea).

Am intrat în China Town în drum spre gară și tarabele s-au înmulțit din nou. Chiar mă gândeam dacă poți să nu găsești ceva printre atâtea oferte. Unele străzi chiar aveau o anumită specializare. O stradă era cu magazine de cauciucuri, alta cu feronerie, alta cu articole de uz casnic. În fine, obosit, transpirat și cu bășici la picior de la încălțări, am ajuns în gară unde urma să-mi iau bagajul și să mă îndrept spre stația de autobuze din est, pentru drumul către Cambodgia. La fel ca în Kuala Lumpur, Bangkok-ul beneficiază de un sistem bine pus la punct de trenuri suspendate sau pe sub pământ. Stațiile de metrou sunt foarte bine îngrijite și arată ca niște muzee.

Aceasta a fost aventura mea random, prin Bangkok-ul real. Știam că va fi neplăcut din cauza discrepanței dintre lumea refugiului Buddhist și cea a metropolei, dar nu puteam să ocolesc orașul.