Nu posed simțul mirosului din naștere. Se numește anosmie congenitală. Asta îmi schimbă în mod subtil felul în care percep lumea înconjurătoare. Nu este un handicap atât de evident ca lipsa văzului sau auzului. Deși n-am idee ce înseamnă mirosul cu exactitate, pot să fac paralele cu gustul. Prima mea prietenă îmi explica la fiecare miros ce corespondent gustativ are. Profesoara de biologie ne-a spus la o lecție că lipsa mirosului vine la pachet cu lipsa gustului. În cazul meu nu e adevărat. Simțul gustului îl am foarte bine dezvoltat.
La nivel mondial se presupune că procentajul de anosmici este de 2%, dar aici sunt luați în considerare și aceia care și-au pierdut simțul mirosului pe parcursul vieții, din cauza unor accidente sau a unui mod nociv de viață (fumatul este unul dintre factorii ce pot influența organul olfactiv). Să-ți pierzi mirosul pe parcursul vieții e cu totul altceva decât să nu-l ai deloc, asta pentru că erai obișnuit cu o anumită percepție, iar apoi trebuie să te readaptezi. E frustrant. Pentru un anosmic congenital, viața nu a fost niciodată altfel.
În cercurile anosmicilor congenitali circulă o idee cum că noi am fi o nouă treaptă a evoluției. Adică omul are un miros slab dezvoltat în comparație cu alte animale și se presupune că evoluția firească este ca acesta să fie eliminat complet, noi fiind primele „experimente” ale naturii în acest sens. Suntem mai bine adaptați într-o lume poluată olfactiv, care mai mult pute.
Până acum, nu găsisem un avantaj clar pe care eu l-aș putea avea în fața unui posesor de miros. Mă refer la un avantaj de supraviețuire, nu la faptul că pot trece printr-o zonă urât mirositoare fără niciun disconfort. Dar de curând am citit un articol, care prin concluziile sale reiese logic că am un avantaj, în special ca frugivor.
Linda Bartoshuk un om de știință de la Universitatea din Florida a descoperit că o mare parte din substanțele implicate în percepția dulceții dintr-un fruct sunt cele pe care le miroși, nu cele pe care le guști. Orice fruct emană niște compuși volatili atunci când este mestecat, iar aceștia contribuie la percepția generală dulceții. De exemplu, căpșunile au mai puțin zahăr decât afinele, dar pentru că afinele au mai puține substanțe volatile decât căpșunile, acestea din urmă sunt percepute ca fiind mai dulci.
Evident, această descoperire a dus la ideea producerii unor băuturi dulci, dar cu foarte puțin zahăr, pentru că atunci când au izolat compușii volatili din căpșuni și i-au adăugat în apă cu zahăr, percepția dulceții a crescut rampant. Astfel, cei care vor să slăbească, se vor bucura de băuturi dulci, dar cu puțin zahăr.
Eu însă am văzut altceva în această descoperire. Compușii volatili dintr-un fruct nu pot influența percepția unui anosmic. Adică acel fruct trebuie să conțină zahăr, pentru ca un anosmic să-l perceapă ca dulce. Nu merge cu chestii volatile. Asta înseamnă că într-un context natural, de supraviețuire, eu am șanse mai mari, pentru că pot aprecia mai bine cantitatea de zahăr, respectiv de calorii, dintr-un fruct, sau din orice plantă.
Cum aproape toate celulele din corpul nostru se hrănesc cu carbohidrați simpli, găsirea unei surse de hrană bogate în astfel de nutrimente e crucială pentru supraviețuire. Pot specula că simțul mirosului a regresat la oameni tocmai pentru a fi adaptați mai bine la aprecierea corectă a calității unui fruct, anosmia congenitală fiind un maxim în acest sens. Cum am spus în articolul despre fructele modificate de om să fie mai dulci, faptul că un fruct este dulce arată că pomul este încă viril. Mai mult zahăr în fruct înseamnă mai multe vitamine și mai multe minerale (presupunând că solul în care crește pomul le conține).
Evoluția umană a fost caracterizată de dezvoltarea văzului și regresul olfactiv. Capacitatea omului de a distinge culori este printre cele mai bune din regnul animal. Se presupune că această capacitate s-a dezvoltat la primate pentru a distinge fructele. Mult noroc să remarci mango galbeni, mere roșii sau portocale în natură, dacă nu distingi culori sau vezi alb negru.
În practică, mi s-a întâmplat deseori să fiu foarte încântat de un fruct dulce, dar alții să nu fie impresionați. Sau invers, să mi se ofere un fruct extraordinar (pentru că era aromat), iar eu să fiu dezamăgit de calitatea dulceții lui.
