Este numit la noi „echinocțiul de toamnă”, sau „începutul oficial al toamnei”, sau „atunci când ziua este egală cu noaptea”. Totul depinde însă de perspectivă. Pe mine, echinocțiul din septembrie 2019 m-a prins în Jakarta, la paralela 6, în emisfera sudică. Asta înseamnă că echinocțiul a marcat „oficial” începerea primăverii. Dar cum eram într-o zonă tropicală, anotimpurile nu au aceeași semnificație ca în zona temperată. Astfel, numele de „echinocțiu din septembrie” e mai potrivit, valabil pentru tot globul. Dar ce se întâmplă de fapt atunci, la nivel astronomic?

În timpul echinocțiului din martie sau septembrie, planul ecuatorului pământului trece prin centrul soarelui. Asta înseamnă că atunci când ești la ecuator, în miezul zilei, soarele e exact deasupra capului și nu ai umbră, soarele răsare exact în est și apune exact în vest. La echinocțiu, soarele petrece timpuri egale deasupra și sub linia orizontului, dar din cauza refracției luminii în atmosferă, percepția e că răsăritul e mai devreme și apusul e mai târziu, așa că de echinocțiu, ziua e mai lungă decât noaptea cu câteva minute. În România, ziua e egală cu noaptea pe 26 septembrie. Soarele răsare la ora 7:06 și apune la 19:06, ceea ce e apropiat de ceea ce se întâmplă în zona ecuatorului pe tot parcursul anului.

În George Town (Malezia), locul în care sunt acum, această egalitate apare pe 15 și 16 octombrie, când soarele răsare la 7:04 și apune la 19:04. Dar în zona tropicală, variația zilei e prea mică pentru a fi observată, sau luată în considerare. Dacă în România ziua scade după solstițiul de vară și ajunge la un minim de 8 ore și 50 de minute pe 22 decembrie, într-un oraș apropiat de ecuator, cum este Singapore, la paralela 1, cea mai scurtă zi e de 12 ore și 3 minute. Variația duratei unei zile în Singapore este de doar 8 minute pe tot parcursul anului. Din cauza refracției luminii, în Singapore, noaptea nu este niciodată mai lungă decât ziua.

În istorie, echinocțiul a fost un moment important pentru civilizațiile din zonele temperate. Echinocțiul de toamnă marca ziua recoltei. Oamenii au observat că soarele nu răsare și nu apune în același loc pe tot parcursul anului. Punctele migrează către sud, odată cu apropierea iernii și apoi către nord, când vine vara (în emisfera nordică). Au construit clădiri mari din piatră, pentru a măsura exact punctul cel mai sudic (solstițiul de iarnă) și cel mai nordic (solstițiul de vară), iar la jumătatea celor două puncte se calculează echinocțiul. Era un avantaj pentru elite, să știe exact când e momentul recoltării, pentru a eficientiza producția și pentru a plănui taxările.

În mitologia greacă, Hades, zeul infernului, se îndrăgostește de Kore, fica lui Zeus și a Demetrei, zeița grânelor. Hades o cere în căsătorie, iar Zeus nu-l poate refuza pe frate-su. Kore e dusă în infern, iar Demetra înnebunește de durere, de se veștejește toată vegetația. Hecate, zeița vrăjitoriei, îl descoase cumva pe Zeus și află unde e Kore. Demetra îl imploră pe Zeus să-i aducă fiica înapoi și se lasă înduplecat, doar că între timp, actul a fost consumat și căsătoria făcută. Kore rămâne legată de lumea umbrelor pentru că a consumat un sâmbure de rodie de acolo, numele ei se schimbă în Persefona („cea care curmă lumina”) și e nevoită să coboare în infern la echinocțiul din septembrie, pentru a sta 6 luni cu Hades. Atunci, Demetra e foarte tristă și vegetația moare.

Echinocțiul din septembrie a devenit foarte important la Revoluția Franceză, când revoluționarii au proiectat un nou calendar, pentru a se delimita complet de influențele religioase și regaliste, într-o încercare de decimalizare a calendarului, a timpului și a monedei. Primul an al revoluției, numit anul I, începea pe 22 septembrie 1792, adică echinocțiul de toamnă. Calendarul a fost abolit de Napoleon, 12 ani mai târziu.

În zonele tropicale, anotimpurile nu țin de echinocțiu, iar mitologiile sunt diferite. Lono, zeul păcii, al muzicii, al învățăturii și al delicateselor la havaieni, a început să plângă după o ceartă cu soția lui muritoare Kaikilani, și a plâns din octombrie până în februarie. Așa a apărut anotimpul ploios, echivalentul iernii la tropice. Ku, zeul războiului, este venerat în timpul zilelor fierbinți de „vară”. Ku a creat lumea, alături de frații săi Lono și Kane , zeul procreării.

Oricare ar fi semnificația în jurul lumii, echinocțiul e un moment în timp în care astrele „se aliniază”. Dar cum ar fi ca acest moment de aliniere să persiste? Acum 4,5 miliarde de ani, un corp de mărimea lui Marte a lovit Pământul. Pe lângă faptul că a rupt o bucată din Pământ, care e acum Luna, asteroidul i-a deviat rotația, iar acum planul în care Pământul se învârte în jurul axei sale este într-un unghi de 23 de grade cu planul în care se învârtește în jurul soarelui. Astfel e posibilă succesiunea de anotimpuri din zonele temperate. Altfel, ecuatorul ar fi o zonă tropicală foarte umedă, iar temperatura s-ar răci rapid către poli, traiul uman în aceste zone fiind imposibil. Civilizația, așa cum este acum, n-ar fi existat, pentru că în zonele tropicale nu poți cultiva cereale cu succes, iar pericolul agenților patogeni ar fi fost prea mare.

Pin It on Pinterest