Eram pe o clădire imensă cu niște prieteni. Încercam să îi conving că pe dinlăuntru suntem ființe nemuritoare. Tot ce poate muri este percepția noastră asupra exteriorului în actuala ei variantă. Să credem că murim atunci când corpul nostru încetează să funcționeze este o înțelegere greșită a fenomenului. Să credem că nu murim în acel moment este tot o percepție greșită. Murim și nu murim.
Unul dintre prieteni m-a întrebat dacă pot să sar de pe clădire pentru a dovedi cele spuse. Fără să ezit, am sărit. Căderea liberă era plăcută. Părea să fie lină, vântul abia adia. În timpul căderii un sentiment de incertitudine a început să mă cuprindă. Dacă o să mă izbesc pur și simplu de asfalt, toate oasele se vor rupe și toate organele vor fi sfârtecate într-o baie de sânge? Pe măsură ce căderea continua, frica și anxietatea creșteau.
Apoi m-am gândit că sunt într-un moment în viață în care sunt cu adevărat liber. Ești cu adevărat liber atunci când nu ai posibilitatea să alegi. Am ales să sar, de acolo drumul meu era clar, fără alte posibilități. Așa că am început să urmăresc liniștit ce se întâmpla în jurul meu. Cerul era de un albastru superb, păsări zburau în depărtare într-un grup mare, jos, oamenii și mașinile se vedeau ca niște furnici. Eram relaxat, liniștit, mulțumit.
Înainte să ating solul, împrejurimile s-au schimbat. M-am cufundat într-un spațiu albastru fără sfârșit. Nu știu ce anume „vedea” acest albastru, pentru că tot corpul mi se dezintegrase. Eram acel spațiu.
Apoi m-am trezit.
sursă foto http://hydrotoxicity.tumblr.com/post/23764068589
Mi-au dat lacrimile citind aceste randuri. Au un ecou puternic in sufletul meu, cine stie de ce…. Un singur lucru mi-a produs nedumerire: „Ești cu adevărat liber atunci când nu ai posibilitatea să alegi.” -spui tu, si acest concept ma descumpaneaza putin, deoarece suntem obisnuiti sa credem ca a nu avea de ales este o constrangere si ca, invers, a putea alege este o libertate. Imi vine in minte un exemplu: pe vremea lui Ceausescu,cand nu aveam de ales, eram liberi? Inteleg ideea ta: ai ales sa cazi (deci ai facut o alegere!) dupa care te bucuri in libertate de aceasta alegere, fara sa o mai poti schimba. Si daca te cuprinde frica si vrei sa schimbi aceasta alegere? Ideal ar fi sa poti sa ai inca o alegere: sa te agati de ceva, sa deschizi bratele si sa descoperi ca poti zbura (fiind un vis…), etc… Fara aceste ulterioare alegeri, esti „constrans” sa cazi, chiar daca la sfarsit aceasta actiune s-a dovedit o experienta minunat de mistica. Poti, te rog, sa dezvolti ideea din articol referitoare la libertate?