Aventuri în Sud Estul sălbatic

Ruta Bangkok – Sihanoukville e descrisă ca fiind cea mai ușoară cale de a ajunge din Thailanda în Cambodgia pe pământ, asta pentru că dacă iei calea Phnom Penh-ului poți avea surprize neplăcute cu inundațiile, mai ales că acum este sezonul ploios. Noroc cu internetul, am putut citi exact cu ce mijloace de transport trebuie să merg și ce urma să mă aștepte pe drum.

Am plecat din autogara de est din Bangkok (numită Ekamai). Am luat un autobuz la ora 23.30, care urma să mă ducă în Trat, un oraș mai mare în apropiere de graniță. Autobuzul a fost clasa 1, scaune confortabile, s-au oferit pături, apă și ronțăieli. Am reușit să dorm bine până la ora 4.30 când am ajuns în Trat. Aici am așteptat două ore și jumătate până s-a umplut microbuzul care ducea la graniță.

Vama urma să fie trecută pe jos. Locul era foarte aglomerat și plin de khmeri. Din câte am înțeles, mulți khmeri vin la muncă în Thailanda și trebuie periodic să traverseze înapoi în Cambodgia pentru a-și reînnoi viza. Eram singurul vestic și asta mă făcea să mă simt destul de inconfortabil. Am trecut fără probleme vama Thailandeză, iar la cea Cambodgiană am fost preluat de șmecherașii locului.

Vama de la Hat Lek e cunoscută ca fiind foarte coruptă. Viza pentru Cambodgia costă 30$, dar aici te taxtează (1500 baht, care înseamnă 50$). Eu știam asta și am încercat să plătesc în dolari. Le-am zis că știu că e 30$ și nu vreau să plătesc mai mult. Vameșul mi-a zis pe un ton ferm că aici în vama asta se plătește în baht și dacă n-am, trebuie să mă întorc în Thailanda și să cumpăr baht. Mi-am păstrat 1300 baht într-un buzunar, i-am scos și i-am zis că asta e tot ce am. „E ok”, a acceptat vameșul. Apoi șmecherașul care mi-a completat actele mi-a cerut și el vreo 100 baht, iar lui i-am spus că nu i-am cerut acel serviciu, dar totuși îi dau 20 baht (adică vreo 2 lei). A fost foarte supărat.

Un alt șmecheraș urma să mă ducă în orașul cel mai apropiat cu o motocicletă. După negociere am căzut la înțelegere cu 150 baht (15 lei). În drum spre stația de autobuz, m-a oprit la un loc să schimb bani. I-am zis că nu sunt interesat pentru că știam că în Cambodgia se acceptă fără probleme dolarii în orice loc, asta pentru că moneda locală este foarte slabă. Știam că 1$ = 4000 riel. Ei doreau să schimb cu 3000.

Orașul în care am ajuns, Koh Kong arăta sinistru. Un fel de combinație de oraș post comunist cu mizerie și sărăcie. Stația de autobuz era în întregime acoperită de noroi roșu. Nu știam dacă m-a adus într-un loc pustiu sau era chiar stația. În fine, am intrat în autobuz, am plătit 20$ pentru un drum de 5 ore, probabil mult mai mult decât suma normală, dar asta e situația străinului în astfel de țări.

Pe drum am avut ocazia să văd câte ceva din peisaj. E o țară foarte frumoasă, sălbatică. Păduri foarte dese se întind pe dealuri. Autobuzul urcă greoi pante abrupte, coboară cu atenție pante asemănătoare și trece prin zone în care parcă au explodat obuze. La un moment dat ne-am oprit pentru pipi, undeva în plină natură. Femeile s-au dus în stânga, bărbații în dreapta. Fără probleme, fiecare și-a făcut nevoile în câmp deschis. Femeile s-au așezat pe vine și au făcut pe sub fuste. Eu mă gândeam: „oare cât de mare trebuie să fie urgența pentru o femeie din România, pentru a face pipi aici”. 🙂

Peste alți câțiva kilometri, ne-am oprit pentru masă. Era un fel de bufet sărăcăcios, la care toată lumea și-a luat în castroane diverse mâncăruri pe care nici n-am reușit să le recunosc. Eu mi-am cumpărat un ananas gata curățat și am plecat mai departe.

Noroc cu GPSul meu, mi-am dat seama că autobuzul a luat-o spre Phnom Penh la o intersecție, în loc să meargă spre Sihanoukville. L-am chemat pe responsabilul cu biletele, și l-am întrebat ce se întâmplă. A dat din colț în colț, s-a făcut că nu înțelege. Deja mă vedeam în capitală, fără să am vreo idee ce să fac acolo.

La un moment dat, ne-am oprit pe drum și tipul mi-a zis să cobor pentru Sihanoukville. A fost un moment de derută. Mă gândeam că mai bine rămân în autobuz și ajung în capitală decât să rămân undeva în pădure. Din fericire, acolo era un microbuz care mergea în Sihanoukville. Tipii aranjaseră între ei să fiu preluat.

Ajuns în Sihanoukville, am luat un motociclist, care m-a dus până la guesthouse. Aici, după o lungă discuție cu administratorul, am aflat că e român și atunci am decis să rămân.

Sihanoukville arată haotic la o primă vedere. Zeci de motocicliști merg parcă după nicio regulă. Străzile sunt pline de maghernițe în fața cărora familiile stau relaxate la televizor, iar copii lor se joacă pe străzi. Sunt la 200 de metri de piață și până acolo, sunt întrebat de 10 ori dacă nu vreau să fiu dus cu motocicleta undeva. Piața e cea mai mare din oraș și trebuie să negociez foarte mult cu ei, pentru că fiind străin, mi se cere de două-trei ori prețul.

Până acum n-am văzut mai nimic din oraș și încă nu am ajuns pe plajă, pentru că de când am venit, plouă, ploUĂ, PLOUĂ.