Când cineva dorește să slăbească, de obicei se referă la diminuarea rezervelor de grăsime. Nimeni nu dorește să slăbească prin deshidratare sau prin pierderea masei musculare. Dacă eliminarea retenției de apă sau a burții balonate (a „burții de bere”) se rezolvă relativ repede, eliminarea grăsimii trebuie făcută cu mare precauție pentru a nu pune probleme grave organismului. Accepțiunea generală este că grăsimea trebuie „arsă” printr-un deficit caloric indus de limitarea porțiilor sau de extinderea programului de activitate fizică (sport). Având nevoie de mai multă energie, corpul mobilizează resurse de grăsime stocate, diminuând țesutul adipos. Postul cu apă, dietele ketogenice, număratul caloriilor, „zona de ardere a grăsimilor” în sporturile de anduranță, toate se bazează pe același concept. În acest articol voi arăta că abordarea, deși pare logică, este periculoasă și că grăsimea ar trebui excretată în urină și nu oxidată prin lipoliză.

Atunci când organismul primește grăsime din sistemul digestiv, țesuturile o pot folosi direct pentru energie sau o pot stoca, dar acizii grași sunt tratați într-un mod diferit în funcție de tipul lor. Într-un studiu din 2011[1], s-a testat modul în care mitocondria din mușchiul roșu al unui păstrăv utilizează diferite tipuri de acizi grași. Acizii grași saturați (AGS) erau oxidați în mitocondrii la fel de rapid ca piruvatul provenit din glucoză în ciclul Krebs. Acizii grași mononesaturați (AGMN) erau oxidați la o viteză de trei pătrimi din cea a piruvatului, iar acizii grași polinesaturați (AGPN) erau oxidați la o viteză de doar o cincime din cea a piruvatului.

AGS nu pot fi esterificați eficient în trigliceride, în timp ce AGPN și AGMN sunt ușor încorporați în trigliceride, respectiv în depozite de grăsime, de către organism[2]. Dacă grăsimile saturate sunt folosite rapid pentru energie, iar cele nesaturate sunt stocate, înseamnă că țesutul adipos al unui om obișnuit este format în mare parte din AGPN și AGMN, indiferent de dietă. Într-o vreme credeam că eu și alți vegani sau chiar oameni de pe dieta standard care și-au bazat alimentația pe grăsimi polinesaturate (semințe, nuci și uleiurile lor) se pot aștepta ca rezervele lor de grăsime să fie în mare parte polinesaturate, dar aproape orice tip de grăsime conține atât grăsimi saturate, cât și grăsimi mononesaturate sau polinesaturate. De exemplu, uleiul de floarea soarelui conține 69% AGPN, 20% AGMN și 11%AGS, iar slănina conține 10% AGPN, 47%AGMN ȘI 41%AGS. Am prezentat un tabel extins despre tipurile de grăsimi din diverse alimente la pagina 41 din cartea mea „8 Principii Nutriționale În Favoarea Metabolismului[3].

Atunci când cantitatea de grăsime consumată depășește capacitatea de oxidarea a țesuturilor din organism, grăsimea nesaturată va fi depusă, iar grăsimea saturată va fi încorporată în membranele celulare, acestea devenind riginde, pierzând din funcționalitate, fapt ce poate duce în timp la complicații. Chiar dacă va dura mai mult, un consumator de slănină va face și el depozite de AGPN, la fel ca un consumator de ulei de floarea soarelui.

Astfel, un individ ce dorește să slăbească, are pe el depozite de grăsime preponderent polinesaturată și mononesaturată pe care dorește să le elimine, folosindu-le în scopuri energetice. În urma unui stres, înfometare, efort fizic intens sau infecție, în circulație sunt aruncați acizii grași pentru a compensa nevoia de energie. Acești acizi grași sunt în mare parte nesaturați, cu un randament energetic scăzut, care inhibă metabolismul glucozei (efectul Randle)[4]. Acizii grași nesaturați se oxidează necontrolat prin expunerea la căldură și oxigen. Acest proces distruge enzime și celule. AGPN suprimă sistemul imunitar. Uleiul vegetal emulsionat în apă se folosește la pacienții care se recuperează după un transplant de organ pentru ca sistemul lor imunitar să nu respingă noul organ, acesta fiind văzut ca un intrus.

Din cauza ratei lente de metabolizare a AGPN, țesuturile pot fi copleșite de cantitatea prea mare aflată în circulație, iar atunci rolul ficatului este de a prelua excesul pentru a proteja țesuturile. Dacă excesul nu poate fi oxidat sau excretat, atunci va fi transformat în trigliceride, situație ce duce în timp la ficatul gras non-alcoolic. Cum ficatul conține un depozit însemnat de fier, acesta se combină cu grăsimea nesaturată pentru a forma lipofuscina, pete de pigmentare brună ce afectează toate organele și apar pe piele. Lipofuscina a fost una dintre căile prin care îmbătrânirea a fost prima dată studiată.

Cazul descris anterior este varianta „fericită”. Dacă ficatul este îmbătrânit, disfuncțional sau prea gras pentru a procesa surplusul de acizi grași din circulație, atunci acizii grași liberi pot sabota metabolismul insulinei prin otrăvirea celulelor beta-pancreatice[5] și prin împiedicarea acesteia de a ajunge la celule. De aici rezultă deteriorarea organelor, în special a rinichilor, a ochilor, a creierului, procese documentate pe larg în cazul diabeticilor, aceștia suferind în mod obișnuită de un nivel ridicat de acizi grași liberi în ser. Dacă lipoliza este extremă, poate apărea cetoacidoza și chiar moartea.

În caz că apare întrebarea cum de există oameni care stau în cetoză timp de ani de zile. Dieta ketogenică este o abordare ce poate oferi rezultate pe termen scurt, dar în timp poate dezechilibra organismul în multe feluri. Am explicat într-un alt articol[6]. Pentru a fi pe subiectul acestui articol, într-un studiu pe șoareci, s-a observat că șoarecii hrăniți cu o dietă ketogenică timp de 12 săptămâni (aproximativ 9 ani umani) erau mai slabi, dar erau intoleranți la glucoză și prezentau ficat gras non-alcoolic[7].

Avem depozite de grăsime polinesaturată, cum procedăm să le eliminăm?

După cum se poate observa, arderea grăsimilor, prin asta înțelegând obligarea organismului să mobilizeze masiv depozitele de grăsime, este un demers periculos. În cartea mea „8 Principii Nutriționale”, am discutat pe larg aspectul toxic al grăsimilor polinesaturate. Pe lângă oxidarea necontrolată și suprimarea sistemului imunitar, cancerul nu poate apărea decât dacă există grăsimi nesaturate în dietă, ciroza alcoolică apare tot în prezența AGPN. Bolile de inimă pot fi declanșate de uleiurile nesaturate și prevenite de grăsimile saturate. Dacă AGPN sunt o toxină, ficatul este responsabil cu eliminarea ei prin glucuronidare. Intestinele și stomacul pot și ele susține procesul. Glucuronidarea presupune combinarea toxinei cu acid glucuronic pentru a o face solubilă în apă și a o elimina prin urină.

Într-un studiu din 2001[8], se arată cum ficatul pregătește pentru excreție două tipuri de AGPN socotiți esențiali: omega 6 și omega 3 (DHA). Procesul de eliminare a grăsimilor toxice poate fi crescut de 8 ori în prezența acidului oleic, un tip de AGMN produs de organism[9] [10]. Același proces de eliminare poate fi inhibat de activitatea AGPN, acidul arahidonic[11] și acidul linoleic[12]. Este un cerc vicios ce duce la acumularea AGPN odată cu îmbătrânirea.

Așadar slăbirea ar trebui să fie un proces lent, dar susținut, de a elimina surplusul toxic de grăsime din organism. În lumina datelor noi aflate, strategia pentru a slăbi ar trebui să fie următoarea:

  1. Abordarea unei diete prometabolism, așa cum este prezentată în cartea „8 Principii nutriționale în favoarea metabolismului” pentru refacerea metabolismului și acoperirea deficiențelor;
  2. Limitarea consumului de grăsime;
  3. Raportul dintre AGS și AGPN să fie cel mai mare practic posibil;
  4. Menținerea unui consum ridicat de carbohidrați simpli pentru evitarea lipolizei;
  5. Protejarea organelor și mai ales a ficatului, în cazul în care lipoliza apare prin accident;
  6. Reducerea sau eliminarea activităților sportive intense de anduranță;
  7. Creșterea sau menținerea masei musculare;
  8. Susținerea unui mediu hormonal sănătos.

Am continuat articolul pe Patreon, pentru cei care mă susțin în cercetările mele, iar acolo am prezentat ce înseamnă practic punctele 2-8 de mai sus. Tot acolo se pot găsi și linkurile la studiile la care fac referire.