După 7 ani de veganism, am reintrodus carnea în alimentație. Deși relativ la volumul total de alimente consumate, carnea este într-o cantitate mică, ea face o mare diferență în nevoia mea de suplimentare și în calitatea performanțelor generale. În acest articol voi explica de ce consum carne, câtă, de care și cum e preparată.

De ce?

În carne sunt o serie de nutrienți care se găsesc cu greu în alte alimente de origine vegetală, sau pe care corpul îi produce într-o cantitate relativ mică. În ultima parte din perioada vegană am fost nevoit să suplimentez masiv cu B12, K2, pudre proteice, aminoacizi, creatină, l-carnitină, etc… Canea a fost menită să înlocuiască dulapul de supliemente:

1. Proteine – carnea e o sursă sigură de proteine ușor de digerat, cu un profil de aminoacizi optim pentru organism. În alimentele de origine vegetală, proteinele sunt de obicei o mică parte dintr-un aliment, restul fiind acoperit de carbohidrați sau de grăsimi: fasolea (76% carbohidrați – 20% proteine), semințe floarea soarelui (74% grăsimi, 12% proteine). Alimentele de origine vegetală consumate pentru proteine sunt de obicei foarte greu de digerat și au nevoie de o preparare specială. Toți aminoacizii esențiali sunt prezenți în vegetale, dar pentru a atinge necesarul, trebuie să studiezi dacă nu cumva ești deficient într-un anumit aminoacid, într-o combinație nepotrivită de alimente. Dacă ești în creștere, sau ești sportiv, ai nevoie de suplimentare, adică proteine izolate din plante (pudre proteice de cânepă, orez, mazăre). Deși am avut într-o primă fază rezultate bune cu aceste pudre, suplimentarea masivă produce efecte adverse pe termen lung, printre care menționez depresia și scăderea vederii. Corpul a evoluat să proceseze proteinele dintr-un anumit tot unitar în care sunt prezente alte componente care ajută la metabolism: acizi grași esențiali, vitamina A.
2. Omega 3 – DHA – corpul este foarte ineficient în a transforma omega 3, din ALA vegetal în EPA și DHA. Suprasaturarea organismului cu ALA, pentru a fi sigur că produce suficient EPA și DHA, poate induce probleme de vedere. Singura modalitate a unui vegan de a obține suficient DHA este printr-un supliment scump din alge. DHA abundă în carnea de pește.
3. Creatină, Carnosină, Taurină – sunt nutrienți neesențiali, pe care corpul îi poate produce, dar studiile arată că organismele vegetarienilor secretă mai puține astfel de substanțe, semn că organismul poate fi ajutat din exterior pentru refacerea stocurilor. Creatina funcționează ca o sursă rapidă de energie pentru mușchi, crescându-le anduranța și forța. Carnosina este un antioxidant, iar un nivel ridicat de carnosină în mușchi este asociat cu creșterea performanțelor și reducerea oboselii. Taurina este un aminoacid cu un rol important în funcționarea mușchilor, în formarea sării biliare și a protecției antioxidante.
4. Seleniu – în afară de nuci braziliene, nu există alte surse fiabile de seleniu pe dieta vegană.
5. Vitamina B12 și K2 – sunt vitamine ce ar trebui produse de flora intestinală, dar în timpurile moderne ele pot deveni problematice, pentru că stilul de viață nu e prietenos cu flora.

De care?

Un criteriu important pentru alegerea tipului de carne a fost felul în care animalul a fost crescut înainte de a fi tăiat. Cu cât mai puțină intervenție din partea omului, cu atât mai aproape de natural. Animalele domestice au fost încrucișate de mii de ani pentru a fi transformate în pachete de grăsime uneori disfuncționale, pentru a servi doar ca alimentație umană. Animalele sălbatice sunt mai aproape de ceea ce consumau vânător-culegătorii ancestrali. Eliminând animalele domestice, rămân două opțiuni: carnea de vânat și carnea de pește. Carnea de vânat e foarte scumpă, iar animalele sălbatice sunt în mare inferioritate. Știați că oamenii și animalele lor domestice reprezintă 96% din mamiferele mari de pe glob, iar animalele sălbatice doar 4%?

Carnea de pește prins în ocean intră în această clasificare la carne sălbatică. Peștele trăiește în mediul natural înainte să fie prins. Pe când despre animalele domestice nu știi cum au fost tratate în captivitate, ce hrană au avut, dacă a fost de calitate, dacă a fost potrivită, dacă animalele au fost tratate cu medicamente, dacă au primit suplimente. Carnea de pește e ușor de digerat și are un raport omega 3/omega 6 potrivit, în timp ce carnea animalelor domestice terestre (porc, vită, oaie) sunt mai greu de digerat și abundă în omega 6 inflamator.

Poluarea cu mercur este o preocupare majoră atunci când vine vorba de carnea de pește. Soluția mea este să aleg pești de mărime mică. Cu cât peștele este mai mic, respectiv pe o treaptă mai joasă în lanțul trofic, cu atât acumularea de mercur în țesuturile sale e mai mică. La pești precum sardinele, șprotul, macroul, heringul, anșoa, păstrăvul, mercurul este între 0,01 și 0,08 ppm. La pești ceva mai mari, precum crapul, codul, tonul, mercurul este între 0,1 și 0,2 ppm. Agenția de protecție a mediului a stabilit ca limită pentru consumul uman o cifră de 1 ppm. Peștii mari, rechinul, peștele spadă, tonul (bigeye) se apropie sau chiar depășesc cifra de 1 ppm.

Stilul meu alimentar, în care abundă alimente antioxidante (fructe, legume), fibre, consumul de chlorella, iarbă de grâu sau coriandru, detoxifică zilnic corpul de metale grele. Corpul meu ar trebui să fie ok cu urmele de mercur găsite în peștii mici pe care-i consum. Pentru siguranță, îmi voi face un test de mercur în sânge, după un an de consum, pentru a vedea care este situația.

Un alt avantaj al consumului peștilor mici este că ei pot fi consumați cu totul. Organele animalelor conțin un aport micronutrițional important, iar cei care consumă animale mari terestre consumă cu precădere partea musculară, evitând organele. Pieptul sau pulpele sunt consumate în detrimentul ficatului, a creierului, a rinichilor, privând astfel corpul de o serie de nutrienți. Peștii mici pot fi consumați în totalitate, incluzând organele lor.

Cum?

Unii consideră respingătoare carnea de pește, pe mine mă atrage, chiar în formă crudă. Cel mai probabil strămoșii mei au trăit undeva lângă mări sau oceane (sunt născut în Constanța). Pot să consum fără probleme carne de pește crudă, sau eventual marinată în lămâie, dar pentru asta, condițiile de igienă a produsului trebuie să fie excepționale. Aș consuma cu plăcere sashimi într-un loc de tradiție.

Dar pentru siguranță, am decis să gătesc peștii prin fierbere lentă. Prin gătire, se elimină posibile infestări cu diverse bacterii, pe drumul peștelui din ocean către farfuria mea, iar pierderea de nutrienți este neglijabilă. Gătesc peștele lent, în apă, setând plita la cel mai mic nivel. Apa ajunge să fie fierbinte după aproximativ 90 de minute, moment în care peștele e gata. Consum atât carnea cât și apa în care a fiert.

Consumul meu de pește ajunge la aproximativ 300 grame zilnic, iar cantitatea variază în funcție de necesități și tipul de efort fizic din perioada respectivă. Câteodată pot consuma 6-700 grame, iar în alte zile deloc.

În 4 luni de când am schimbat dieta, am experimentat cu alte tipuri de carne (porc, miel, pui, rață, curcan), cu ouă sau cu lactate, doar că simt că aceste alimente mai mult îmi iau decât îmi dau. Sunt relativ greu de digerat și deși vin cu un aport nutrițional major, au multe efecte adverse, iar starea mea nu devine mai bună în urma consumului lor. Peștii mici, gătiți lent, par să fie tot ce lipsea pe dieta mea de fructe și verdețuri crude.

Renunțând la abordarea vegană, am schimbat un dulap de suplimente pe niște pești. Alegerea mea se poate comenta în fel și chip, dar e greu de contestat că e alegerea naturală și că sunt șanse mari ca organismul să funcționeze mai bine pe un întreg nutrițional, decât pe fragmente izolate de nutrienți obținuți printr-o puternică procesare chimică artificială.