În acest episod din seria de articole „fără…”, voi vorbi despre miere și de ce este mai bine fără ea. Mierea rămâne un subiect controversat, chiar și în lumea raw vegană. Cei mai mulți susțin că este un super aliment, iar unii nici nu realizează că acest produs nu face parte din dieta vegană.

Din punct de vedere nutrițional, mierea este aproape zahăr. Adică este o sursă concentrată de calorii, cu câteva urme de vitamine și minerale. Raportul între micro-nutrimente și macro-nutrimente este unul foarte mic, ceea ce face din miere un aliment potrivit eventual pentru sportivi sau pentru cei care prestează munci intense, foarte solicitante fizic. Dacă ar fi să obținem toate caloriile necesare într-o zi din miere, am fi serios deficitari la toate capitolele, exceptând carbohidrații. Spre deosebire de fructe și legume, mierea are o cantitate infimă de fibre alimentare (2%) și apă (17%), ceea ce pune o presiune mare pe capacitatea organismului nostru de a regla nivelul de zahăr în sânge.

Mierea nu este un produs vegan. Deși unii nu realizează 🙂 , albinele chiar fac parte din regnul animal, iar producția de miere presupune exploatarea albinelor. Mierea este echivalentul laptelui sau al ouălor în acest aspect. Firește, și aici auzim explicația clasică: „da, dar există apicultori care iubesc albinele, iar acestea, din dragoste pentru el, îi oferă mierea lor”. Sună foarte emoționant, dar să fim serioși. Apicultorul nu iubește albinele. Le păcălește furându-le mierea, pe care o vinde pentru profit. De multă ori această miere este înlocuită în stup cu zahăr, pentru ca acestea să supraviețuiască peste iarnă. Dacă e considerată prea costisitoare îngrijirea albinelor peste iarnă, acestea sunt omorâte. Reginei i se taie aripile, pentru a nu părăsi stupul. Albinele sunt tratate cu antibiotice, preventiv, pentru a nu se îmbolnăvi.

Trecând peste aspectul moral al problemei, mierea este un produs foarte ușor de contrafăcut. Pe lângă faptul că nu știi cu ce au fost tratate albinele, apicultorul poate dilua și altera mierea în fel și chip, fără a fi ușor detectat. Acum câțiva ani a fost un scandal la o mare firmă apicolă. S-au descoperit câteva sute de tone de miere contrafăcută. Adică mierea era de fapt apă, zahăr, glucoză, plus niște arome și coloranți. Dacă la nivel înalt se întâmplă așa ceva, înseamnă că în mierea vândută pe tarabe sau pe marginea drumului poate fi orice.

Istoric vorbind, mierea a fost un aliment important pentru oameni. Pe vremea când eram vânători-culegători, dacă găseai un stup de miere, era ca și cum ai fi câștigat la loto. Sigur, era multă muncă, trebuia să faci focul la intrarea în stup, să omori toate albinele prin asfixiere, dar apoi aveai câteva kilograme de miere, un surplus excelent caloric pentru vremuri grele. Acum 15000 de ani, omul a găsit o variantă mai puțin crudă de a obține mierea. Albinele au fost domesticite, deci n-au mai fost omorâte, doar ținute în sclavie.

Concluzie: În secolul XXI, mierea este un aliment inutil. În aceste vremuri, alimentele bogate caloric, dar slabe micro-nutrițional, predomină și sunt foarte ușor de găsit. Din această cauză lumea se confruntă cu surplusul de greutate și obezitatea. Pentru a stopa această epidemie, trebuie să ne concentrăm pe alimente bogate în vitamine și minerale, dar slabe caloric (verdețuri, legume, fructe). Nu există niciun micro-nutriment care să fie disponibil în miere și să nu poată fi găsit în alimente provenite din plante.

Veganii foarte activi fizic, care au nevoie de carbohidrați și calorii multe, pot folosi curmale în loc de miere. Încercați să lăsați peste noapte la înmuiat curmale și apoi amestecați-le în blender. Va fi atât de dulce încât nu veți simți nevoia de a adăuga miere. Dacă totuși, tot ce am spus mai sus e insuficient și nu puteți renunța la miere, americanii au găsit un termen și pentru veganii care consumă miere: beegan 🙂

Completare/update:

După cum se poate citi în comentarii, acesta a fost un articol extrem de controversat. Multe comentarii au fost voit offtopic, în ideea de a duce discuția de la beneficiile mierii ca aliment în dieta umană, la posibilitatea extincției albinelor. De atunci m-am documentat mai bine despre subiect, citind câteva cărți, dar fără o experiență de specialitate (n-o să mă apuc acum să devin apicultor, pentru a răspunde unor comentarii), nu aș fi formulat o continuare mai bine documentată a articolului.

Dar iată că am un aliat. Un domn apicultor care a devenit vegan și a renunțat la această îndeletnicire. Voi cita mai departe comentariul său, care mi se pare extrem de pertinent și de bine argumentat.

Solitarul (L.G.):
”Salutări la toată lumea!

Interesant articolul, se vede că autorul, Călin, nu este apicultor dar vreau să spun că a înțeles bine ce se petrece. Vreau să-l ajut puțin, să clarificăm mai bine fenomenul.

Sunt apicultor de 6 ani, am devenit mai conștient de cca. 2 ani, vegan de ceva timp. Să discutăm puțin despre apicultură. Este adevărat că apicultura s-a dezvoltat cel mai rapid în ultimii 150-200 de ani, după descoperirea ramei mobile. Până atunci, recoltarea mierii era dificilă, se distrugeau ramele pentru a fi recoltată. După această descoperire importantă apicultura a devenit profitabilă și a atras tot mai mulți iubitori de … profit. Apicultorii s-au dedicat meseriei, au inventat tot felul de unelte precum centrifuga, presa de faguri, etc. O idee a făcut ca celula fagurelui să se mărească cu 1 mm, presupunând la acea vreme că se va dezvolta o albină mai mare care automat va produce mai multă miere. Zis și făcut, ștanța pentru fagurele artificial s-a mărit cu 1 mm iar albina chiar a crescut datorită acestui artificiu. Dar nu a produs mai multă miere. Ce s-a întamplat în schimb? A apărut păduchele Varroa de care nu am mai scăpat nici în ziua de azi. Păduchele ăsta e cel mai mare dușman al albinelor, crește în celulă, împreună cu larvele de albine (în special cele de trântori). Apoi se prind de aripile albinelor și le ciupesc aripile. Un grad mare de infestație distruge stupul. Pentru a ține sub control păduchii, se fac câteva tratamente pe an cu Varachet și/sau Mavrirol (Călin, tratamentele nu se fac preventiv, se fac pentru păduchi, obligatoriu). Tratamentele se fac de obicei în toamnă și primăvara. Se recomandă 2-3 tratamente cu antibiotice gen Varachet (cei mai mulți apicultori fac 20-30 cu doză dublă, să fie siguri) și/sau câteva benzi de Mavrirol care rămân până primăvara în stup. Mavrirolul este un fluvalinat, la fel ca tratamentul pentru pomii fructiferi. În apicultura bio (nu prea se practică în Romania) se folosește acid formic și oxalic pentru tratamente.

Bun, acum știm câte ceva despre albine și marele aport pe care l-au adus apicultorii în acest domeniu. Se vorbea aici despre taierea aripilor. Se practică acest lucru, mai ales prin Anglia. Se face pentru a preveni roitul. Se mai practică marcarea reginei cu diferite culori, în funcție de an sau cu plăcuțe opălite. Cel mai păgubos lucru pentru un apicultor este să-i roiască albinele în sezon, când pomii sunt înfloriți. Practic toată apicultura se bazează pe a nu lăsa albinele să roiască natural, scopul apicultorului este să ia tot timpul puiet din stupii puternici și să facă roiuri artificiale sau să întărească alți stupi mai slabi. Roitul este un instinct natural, foarte dezvoltat la albine. Practic cum funcționează apicultura:

Se spune că anul apicol începe în august, atunci când pregătești albinele pentru iernat, după cules. După ce ne-am făcut treaba și am extras mierea, se fac primele tratamente cu Varachet și încep hrănirile în masă cu sirop de zahăr. Nu cred că există apicultori care le lasă miere albinelor, eventual ce le-a mai rămas în cuib, restul se completează cu sirop de zahăr. O familie are nevoie de cca. 20 kg. zahăr ca să tracă iarna. După hrăniri se mai fac câteva tratamente. Alții mai fac și prin decembrie dacă consideră că e cazul. În primăvară se fac iar tratamente, nu le practică toți, eu nu le mai făceam, nici în toamnă nu exageram. Toamna și primăvara se mai fac tot felul de hrăniri de stimulare cu tot felul de turtițe și soluții, eu nu făceam nici din astea, mi se părea că păcălesc regina și dereglam ceva, dacă afară-i frig și ninge, o hrănire devine foarte confuză pentru familie de albine. OK, a trecut iarna, de obicei albinele supraviețuiesc cu bine, un procent de 10% mortalitate e acceptabil. Vine primăvara și începe acțiunea. Regina începe să depună ouă masiv, până la 2000/zi. În cateva săptămâni, de dorit până începe salcâmul, stupul ajunge la capacitate maximă, are ramele pline cu puiet și hrană. În mod normal acum se pregătește să roiască, începe să depună mai multe botci cu regine și în curând își vor lua zborul, lăsând în urmă o nouă familie, tot puietul și mâncarea. Rămân doar albinele doici care vor îngriji în continuare puietul. Din botci ies regine, va rămâne doar una singură, care va ieși la împerecheat apoi se va întoarce în stup și va continua. Dacă sunt lăsate în pace și este hrană din abundență, pot roi de câteva ori într-un sezon, exact la fel. E fenomenal să vezi cum roiesc albinele.

Bine, apicultorului nu-i convine asta, așa că le menține tot timpul sub control facând vizite săptămânale prin care distruge botcile, le ia hrana, câte o ramă-două de puiet pentru a face roiuri artificiale sau pentru a întări alte familii, am scris și mai sus. Astfel albinele trebuie să o ia de la căpat și nu vor roi, vor fi tot timpul puse pe treaba (ele sunt puse oricum pe treaba, doar atunci când intră în frigurile roitului nu dau randament). Dacă reușește să mențină roitul sub control, un apicultor profesionist poate să obțină într-un sezon, de la toate culesurile, o medie de 40 kg miere pe cap de familie. O familie poate produce și 120 kg într-un sezon bun.

Practic cam asta e toată apicultura, trebuie să ai tot timpul stupi puternici la fiecare cules. După ce ai extras ultima miere, te apuci iar de tratamente, le pui sirop și tot așa. Începe să-ți placă apicultura, să iubești albinele. Cum să nu le iubești când vezi ce frumos lucrează, toate pentru tine, să-ți aducă ție profituri cât mai mari. Îți mai iei câte o înțepătură dar nu-i bai, face bine. Dar nu ai de rânit, sunt foarte curate, muncești doar 6 luni pe an și poți face venituri impresionante, să-ți asigure traiul, chiar unul mai mult decât decent. Adevărul este că nu o să vezi o organizare mai bună ca la albine, ce colectiv, extraordinar. Cum să nu iubești așa ceva? Normal că apicultorii iubesc albinele. Dacă vreți să vedeți comunism adevărat, uitați-vă la abine.

Bun, ce concluzie am tras eu din apicultură și de ce m-am lăsat de apicultura? Pentru că nu mi se mai pare corect să le exploatez. Nu mă consider apicultor ci apiexplotator. Fiindcă contribui la distrugerea lor în masă și pot crea dezechilibre grave în natură, albina are un rol foarte mare în polenizare. Cum fac asta? În ultimii ani se raportează tot mai multe cazuri de dispariție a albinelor, mai ales în SUA dar și prin Europa. Principalul motiv este Monsanto și alte corporații care folosesc pesticide. Am concluzionat că nu doar pesticidele lor sunt vinovate de dispariție, și tratamentele noastre sunt foarte periculoase. Timp de zeci de ani tratăm încontinuu albinele, le-am slăbit complet sistemul imunitar. În plus, le luăm hrana lor prețioasă și le punem cel mai ieftin zahăr înapoi, siropul ăsta nu le ajută să lupte împotriva bolilor și paduchilor.

Dacă o să continuăm să consumăm miere, este posibil ca într-un timp relativ scurt să rămânem fără albine. Dacă iubiți albinele, nu le consumați hrana, lăsați-le să vă polenizeze fructele și legumele, mâncați din astea, asta este hrană pentru noi.”

Bees-1-atroszko-sxc

Pin It on Pinterest