Fiind asociat de 7 ani cu mișcarea vegană, mi-e foarte greu să fac acest anunț. Din noiembrie 2018 nu mai am o abordare vegană în ceea ce privește alimentația. Asta nu înseamnă că devin carnivor sau „low carber”. De fapt, stilul meu alimentar nu se va schimba decât într-un procentaj mic. Voi fi tot frugivor, adică cea mai mare parte a alimentației va fi acoperită de fructe, dar în salate își vor face loc pești, fructe de mare și ouă. De ce și cum am luat o astfel de decizie voi explica în paragrafele următoare.

Vegan din motive de sănătate

Am devenit vegan în 2011, nu din motive etice. Am crezut că pe dieta vegană, corpul va funcționa optim și voi avea mai multă energie și claritate mentală pentru a-mi duce la bun sfârșit proiectele în care eram angrenat. Circula pe atunci o listă cu oameni luminați care erau vegetarieni: Pitagora, Buddha, Leonardo Da Vinci, Albert Einstein, Paul McCartney. Deși multe mențiuni de pe astfel de liste sunt exagerări sau chiar erori, brusc m-am simțit într-un club select prin schimbarea dietei.

Eram hotărât să reintroduc în alimentație ouă și lactate, imediat ce voi simți nevoia. Însă m-am simțit excelent la început, am slăbit rapid și am ajuns la o greutate optimă, așa că am fost captat iremediabil în paradigma vegană. Eram bucuros că în timp ce-i ofer corpului meu combustibilul potrivit, salvez de la moarte sute de animale, pe care nu le mai consum. Am început să văd industria alimentelor de origine animală ca pe o inutilă vărsare de sânge și un măcel pentru miliarde de animale.

Pentru că prin ocupația mea mă bucur de o expunere mai mare decât a oamenilor obișnuiți, m-am simțit obligat să promovez noul meu stil vegan, așa că pe canalele de social media am început să promovez veganismul și astfel să fiu asociat cu curentul. După 3 ani de la schimbare, am început să fiu mai rezervat în privința veganismului și să promovez în schimb o alimentație frugivoră, care presupune 60-70% din volum acoperit de fructe, iar restul poate fi acoperit de orice alte alimente, de preferat crude și de preferat vegane.

Cei care au știut să citească printre rânduri au înțeles din articolele mele din ultima vreme că sunt rezervat în privința reușitei veganismului pe termen lung. Am încercat să trag semnale de alarmă prin diverse articole, de exemplu „Ești pregătit să fii vegan?”. Cred că toți cei care adoptă veganismul, mai ales cei care-l adoptă din motive etice, trebuie să fie bine informați în ce se bagă și să realizeze că nu e un mod natural de alimentație și că trebuie suplimentat, măcar pentru a menține o stare acceptabilă a organismului.

Motivele renunțării

Deteriorarea constantă a sănătății generale

Raw veganismul îți oferă hrană combustibil optim pentru organism, dar nu și cărămizile pentru (re)construcție. E o curățare nu o refacere. Astfel, corpul funcționează bine o anumită perioadă, după care se instalează probleme, din cauză incapacității sale de a se reface. În primii 2-3 ani m-am bucurat de o greutate optimă menținută fără dificultăți, de energie suficientă pentru exerciții lungi de anduranță și absența problemelor medicale. Nu am mai avut nici măcar răceli minore. Nu am mai avut probleme cu dinții, eu fiind obișnuit cu o dantură extrem de proastă și vizite frecvente la dentist în perioada pre-vegană.

Încet, dar sigur, problemele au început să apară. Am început să răcesc iar, semn că sistemul imunitar nu mai lucra la turație maximă. Am început să mă accidentez din cauza uzurii alergării, am început să iau în greutate în special din cauza excepțiilor cu mâncare gătită vegană pe care le făceam. Articulațiile au început să facă zgomote, iar dinții și-au pierdut o cantitate apreciabilă din smalț.

Necesitatea unei suplimentări masive

Când am început stilul de viață raw vegan, m-a atras simplitatea sa. Ideea de a consuma alimente din natură, așa cum sunt ele, nepreparate în vreun fel. Chiar primul meu articol de nutriție se numea „Cele două reguli în alimentație”, regulile fiind:

  1. nu combina alimente și nu folosi condimente
  2. nu procesa în niciun fel alimentul

Asta urma să inducă un consum de alimente naturale, pentru care corpul nostru a fost proiectat, nu alimente pe care nu le-am consumat niciodată în perioada de evoluție și pe care le putem consuma doar pentru că le gătim la foc sau/și le asezonăm și combinăm cu alte alimente.

O perioadă am fost habotnic, hardcore, nu am suplimentat în niciun fel, deși vegani mai experimentați decât mine îmi spuneau să nu mă joc cu asta și să suplimentez. Primul supliment a fost vitamina B12, apoi vitamna D, apoi tot felul de superalimente  (spirulina, chlorella). În fiecare perioadă își mai făcea loc pe raftul meu câte un alt supliment, pe care îl găseam util. Aproape cu orice supliment pe care l-am luat am simțit o îmbunătățire a performanțelor. Fiecare supliment înlocuia ceva ce nu primeam din dietă. Fără să realizez, raftul meu de suplimente a devenit numeros. Mai ales de când am început să le primesc gratis, de la diverși producători, lucrurile au scăpat de sub control. Un prieten mi-a spus de curând: „wow, dulapul tău arată ca o farmacie”. A sunat ca o lovitură. Atunci am realizat cât de mult am deviat  de la ideea mea inițială de a consuma hrană naturală, neprocesată în vreun fel.

Toate aceste pudre (de proteină, de diverși aminoacizi, de săruri) arată ca un drog. Cele mai multe sunt un praf alb. M-au ajutat să trec în sfârșit peste incapacitatea de face progrese în alergare. Odată ce am acceptat că sunt în deficit și am crescut aportul de proteină , performanțele mele au crescut rapid, semn că în sfârșit am reușit să-mi îmbunătățesc situația musculară. Însă nu cred că aceste suplimente izolate pot înlocui cu succes un aliment natural. Am vorbit în seria „În așteptarea primului nutriționist” despre cum suplimentele la o anumită vitamină sau mineral pot să aibă chiar efectul invers decât același compus prezent într-un aliment întreg.

Chiar dacă ar avea un efect pozitiv, nu cred că se poate recrea un aliment complet prin agregarea suplimentelor. Sunt probabil o serie de compuși în alimente pe care-i trecem cu vederea și care sunt necesari metabolismului uman. Dacă avem nevoie de alimente de origine animală, sunt sceptic în privința capacității suplimentelor de a înlocui toate elementele existente în animale și inexistente în plante.

Prea multe perioade de supra-alimentare (binging)

În primul an de raw veganism am avut foarte puține excepții alimentare. Caloriile erau arbitrar limitate la 2000 de calorii, ceea ce era foarte puțin, mai ales că era iarnă și alergam. Mă simțeam bine, în formă, deși tot timpul păream că sunt pe o stare de echilibru instabil al balanței energiilor. Apoi am descoperit varianta „calorii nelimitate”. În acest fel mi-am satisfăcut nevoia de calorii, dar în același timp am deschis drumul către pofte.

Ideea că de acum pot consuma orice fructe și legume în mod nelimitat, a făcut corpul să ceară mai mult, în speranța de a acoperi deficitul nutrienților aflați într-o proporție foarte mică în alimentele pe care le consumam. Astfel, trebuia să consum foarte multe calorii pentru a satisface nevoia de proteine, vitamine, minerale, acizi grași esențiali și poate alți micronutrienți. Prea multe calorii din carbohidrați nu îngrașă, așa cum te fac să crezi unii nutriționiști. Cei care m-au urmărit au observat că am rămas slab și în formă bună. Dar carbohidrații hrănesc o serie de bacterii și ciuperci din corp, care apoi cer mai mult și mai mulți carbohidrați. Astfel, de multe ori am ajuns să le stăpânesc pofta folosind excepții cu alimente mai dense caloric (cereale, cartofi dulci).

Imposibilitatea de a pune masă musculară

Oricât am încercat să-mi îmbunătățesc performanțele în sporturile pe care le-am practicat, progresele au fost minore. Da, anduranța s-a îmbunătățit constant, dar forța și rapiditatea au rămas constante. Dacă doream să alerg în ritmul meu, puteam să-mi îmbunătățesc constant distanța alergată, dar dacă încercam să fac progrese în viteză, recuperările erau grele, iar dacă decideam să merg pe ideea de „fără durere, nu există câștig”, mă accidentam. Ceva ceda. O gleznă, un genunchi, un șold. Semn că organismul nu avea capacitatea de a se repara după astfel de antrenamente.

Situația era și mai evidentă în antrenamentele de gimnastică de forță. Progresul meu în exerciții precum flotările și tracțiunile era aproape inexistent. 

Lucrurile s-au schimbat total acum un an când am început să adaug proteină. În alergare am reușit să-mi îmbunătățesc timpul de semimaraton de la 1:47h la 1:28h, semn că organismul meu a primit ceva de care a fost privat o perioadă lungă de timp.

Problema cu suplimentarea cu proteină e că are un efect secundar: depresia. Atunci când suplimentez masiv cu multă proteină (de cânepă, de orez și de mazăre), ceva nu funcționează corect în organism. Eu o combin cu fructe, tocmai în ideea de a completa profilul slab proteic al fructelor. Dar ceva în combinație, sau absența altor compuși care vin în mod natural cu produsele proteice din natură dau un anumit grad de depresie. Pentru că sunt obișnuit cu meditația, am capacitatea de a realiza că depresia respectivă este o simplă reacție chimică a creierului și că nu există elemente externe în viața mea care să-mi inducă o astfel de stare. 

Sportul m-a ajutat să realizez mai repede insuficiența dietei, pentru că atunci când faci sport, nevoile sunt mai mari. Dacă aș fi fost un hippie, inactiv, care s-ar fi mulțumit să mediteze și să stea sub un copac, probabil aș fi mers mult mai mult timp pe dieta raw vegană fără să observ declinul lent prin care trec. Iar când l-aș fi observat, aș fi zis că e ceva normal și inevitabil.

Puțină Carne nu înseamnă Fără Carne

E un concept important, pe care propaganda vegană îl trece cu vederea, fiind prea entuziastă de posibilitatea existenței unui stil alimentar atât de pur. Atunci când diverse populații sunt date ca exemplu pentru o alimentație sănătoasă (vezi Okinawa, Mediteraneană, Tarahumara, populațiile din Asia de Sud Est), se menționează cum aceste populații au o dietă bazată pe plante, incluzând cereale, rădăcinoase, verdețuri… Abia în sfârșit apare așa, neînsemnat, un „consumă foarte puține produse animale”. Foarte puține nu înseamnă deloc. 

La fel se întâmplă în cazul sportivilor. Veganii dau exemple de sportivi profesioniști de succes care se îndoapă cu carbohidrați din cereale, fructe, zahăr, dar uită să menționeze cum aspectul proteinei nu este deloc neglijat și sportivii au o sursă de proteină preferată (carne de pui, pește, vită, etc…) În nutriția sportivilor de performanță, cel mai des am întâlnit alimentul paste cu pui.

Chiar cimpanzeii, rudele noastre apropiate, consumă carne într-un procentaj care pare neînsemnat, 2% din volumul de alimente. Făcând o paralelă cu alimentația mea. La 4,5kg de alimente pe care le mănânc pe zi, 2% din volum ar însemna 90g. Pare neînsemnat, dar acea mică porție de pește, ar suplini o serie de nutrienți greu de obținut pe o dietă plantivoră: proteine, omega 3, vitamina B12, calciu, zinc și cine știe ce alți micronutrienți pe care nu-i cunoaștem și care ar putea avea un rol în metabolism.

Schimbări concrete

Renunțarea la abordarea vegană îmi oferă avantajul de a căuta o alimentație optimă fără constrângeri de ordin ideologic. Revin la abordarea mea de la început cu cele două reguli în alimentație, renunț la cea mai mare parte din suplimente și încerc să-mi găsesc sațietatea în alimente și nu în micronutrienți izolați.

Alimentația mea nu se schimbă radical. Fructele sunt tot pe primul loc, verdețurile încă mă atrag, dar voi introduce produse marine marine și ouă. Știu că pentru unii produsele din ocean li se par respingătoare. Pe mine m-au atras întotdeauna. Poate pentru că sunt născut la Constanța, sau poate pentru că în linia mea au fost populații care au trăit pe lângă mări și oceane. Unii vegani suplimentază cu chlorella și spirulină doar sub formă de pilule pentru nu suportă gustul. Eu când am descoperit cele două alge, m-am bucurat de gustul familiar de mare și am folosit-o ca pudră peste salate sau în smoothie.

Până acum am experimentat cu macrou, somon și scoici în stare crudă. Fără gătit, fără sosuri speciale. Doar tăiat și mestecat. Am consumat ouă bio de găină, crescute în aer liber, tot în stare crudă. Mi se par revigorante și hidratante. E posibil să gătesc unele produse pentru motive de siguranță, dar vreau să păstrez o abordare crudivoră, pentru a experimenta alimentul în forma sa naturală. Nu mi-e teamă de boli. Stomacul uman are un PH extrem de acid, printre cele mai acide din natură, tocmai pentru a omorî agenți periculoși din alimente.

Consumându-le, am simțit un fel de bucurie, ca și cum mesajele în corp erau „da, ne-a lipsit asta atât de mult timp”. În fiecare dimineață, prima mea grijă era să-mi iau suplimentele (B12, BCAA, L-Glutamină, L-Arginină, etc…). De când am reintrodus produsele de origine animală, am început să uit să le iau. Nu mai simt nevoia. În exercițiile fizice și intelectuale, am simțit îmbunătățiri încă din primele zile. Când am făcut flotări în prima dimineață de după o cină cu pește, nu mi-a venit să cred. Parcă erau brațele altcuiva.

Viața după Veganism

Veganismul m-a făcut să învăț atâtea despre alimentație și m-a făcut conștient la suferința prin care trec miliarde de animale din industria alimentară. Schimbarea mea are motive de sănătate, dar asta nu înseamnă că voi fi indiferent la mișcarea de reducere a suferinței animalelor. Tot ce am scris pe blog va rămâne online, inclusiv secțiunea de propagandă vegană.

Dacă de acum consum pește, nu înseamnă că devin indiferent la situația critică a urangutanilor din Indonezia, la ideea că nu e necesar consumul de lapte la maturitate, la ideea că circul e modalitate abjectă de distracție, la ideea că experimentele pe animale în industria cosmetică sunt de condamnat. 

Voi încerca să mă informez astfel încât să produc un rău cât mai mic. Alimentele de origine animală să fie reduse la un minim necesar, iar animalele să aibă o viață plăcută până ajung la mine în farfurie. Știu că sună siropos și ipocrit, pentru că animalele sfârșesc tot moarte până la urmă, dar ăsta e ciclul vieții pe planetă. Pentru ca un organism să trăiască, altul trebuie să moară.

Atunci când eu voi muri, tot felul de microbi, bacterii, arhee, protozoare se vor hrăni din corpul meu. Ele vor fixa apoi azotul, producând aminoacizi pentru rădăcinile plantelor. Plantele vor fi consumate apoi de diverse animale erbivore sau frugivore, iar aceste animale vor fi consumate la rândul lor de animale carnivore.

Voi continua să documentez stilul meu alimentar, acum dintr-o poziție mai obiectivă decât cea de până acum. Dacă doriți să părăsiți lista mea de știri, patronajul, pentru că sunteți vegani și mă urmăriți pentru a înțelege cum poate funcționa veganismul în realitate, vă înțeleg. Dar totuși, ar fi mai util să aveți și informații despre experiența unui vegan de 7 ani care a renunțat.

Îmi pare rau, am încercat. De fiecare dată când am avut momente mai grele în veganism, am sperat că ceva nu fac bine, că prin suplimentul X sau Y situația se va îmbunătăți. M-a ținut 7 ani până să accept că nu merge o astfel de restricție arbitrară, bazată pe ideologie, nu pe simțuri.