Iată-mă din nou în București. Cine ar fi crezut? În urmă cu doar câteva săptămâni eram lângă plajă în Cambodgia și toate lucrurile mele încăpeau într-un rucsac mic și o geantă de laptop. Mă simțeam foarte bine și nu doar din perspectiva vremii sau a fructelor. Izolarea de treburile mele curente din România îmi dădea un sentiment de relaxare, mă împingea către introspecție. Stăteam mai mult cu mine însumi, iar concentrarea creștea. Nu e întâmplător că unele dintre articolele mele bune au fost scrise în acel context.
Puteam să rămân acolo, dar aș fi fost egoist. Ar fi fost fals să reîncep o viață complet nouă, negând că am una aici. Percepția mea asupra exteriorului pornește din interior și asta înseamnă că în scurt timp, viața mea acolo ar fi fost o copie fidelă a celei de aici.
Mă bucur că m-am întors în București. Voi fi aproape de fiu-miu, voi reîncepe lecțiile cu elevii, voi cânta cu cei mai buni muzicieni din România și îi voi revedea pe cei care vin să mă vadă în concerte.
Revenirea în marele oraș nu înseamnă că mă voi opri din drumul meu spre minimalism. Mi-am propus ca în fiecare lună să renunț la câte ceva. Am foarte multe lucruri de care trebuie să scap. Ele nu mai îmi folosesc și sunt ca un fel de ancoră ce mă ține în loc. Până la sfârșitul actualei mele perioade în București, sper ca toate lucrurile pe care le posed să-mi încapă în mașină.
Sunt o serie de activități la care trebuie să renunț, iar altele care trebuiesc controlate în privința timpului pe care-l pierd cu ele. Voi ținti activitățile pasive. Ele sunt acolo doar pentru a ne distrage mintea de la activitățile creative. Distracție! E ok când acestea apar câteodată, dar când se transformă într-un model de comportament , devine periculos.
În această lună încep cu renunțatul la televizor. Nu mai am televizor. De mic sunt legat de acest dispozitiv și mă uitam mult prea mult. Chiar când nu mă uitam, eram obișnuit să-l las deschis de dimineață până seara, să turuie și să-mi distragă atenția în orice moment mai delicat.
Până acum, renunțările mele au fost mai mult în beneficiul sănătății corporale: cafea, carne, lactate, ouă, mâncare gătită la foc, concerte în locații în care se fumează. Mult mai grele vor fi renunțările în beneficiul sănătății mentale.
Drumul către minimalism va fi mult mai provocator în București. Așa e construit orice oraș, în ideea de a te tenta să achiziționezi lucruri și să începi să participi la tot felul de activități care nu-ți folosesc, dar care sunt acolo, te așteaptă. Însă sunt mai mult decât gata să continui acest proces aici.
Salut ideea de a renunta la televizor. Eu nu am televizor de cand traiesc in Bucuresti, adica de 14 ani si nu mi-a lipsit deloc. Sunt la curent cu ce se intampla in lume, iar daca este vreo emisiune importanta pe care vreau sa o vad, pot sa o vad oricand online.
corect și în felul ăsta devii un privitor activ în loc de unul pasiv, cum se întâmplă la TVul clasic.
adevarul e ca e greu sa renunti la familie si mai ales la copii pentru a duce o viata bazata pe egoism pur. Chiar ma intrebam cand o sa-ti revii…starea de bine spiritual este o lupta,cu cat aceasta lupta e mai grea, cu atat mai mult vei evolua.
Scopul Diavolului e sa ne tina mintea ocupata…
„starea de bine spiritual este o lupta”…? Cu cat te lupti mai mult, cu atat te „afunzi” mai mult. Nu exista compatibilitate intre starea de bine si starea de lupta. Binele spiritual nu poate sa vina decat din acceptare,pace si liniste interioara.Asta este adevarata evolutie.
Si eu am renuntat la televizor de 1 an si petrec mai mult timp in aer liber sau catre activitati care le aleg mai responsabil sa zic asa. Ma bucur sa vad ca sunt si alti umani pe frecventa asta si poate cat mai repede o sa schimbam masa critica, poate chiar sa ne organizam in comunitati altfel… Ce zici Cyfer crezi in comunitati care sa fie organizate dupa modul in care traiesti tu?
Multumesc!
Sigur, cred că important e să fim cât mai vocali și să ne afirmăm viziunile, în acest fel ne construim „triburile”. Prin blog și prin rețelele de socializare am găsit o grămadă de oameni care-mi împărtășesc ideile. Până la urmă se vor forma și comunitățile. Deocamdată suntem destul de puțini.
Si noi am renuntat la televizor. De pe 4 august. Nu-i simtim lipsa absolut deloc. Imi vine acum in minte un buzz de pe Duck TV, ceva de genul „este momentul ca micutul tau sa faca o pauza de TV”, rula la fiecare 20 de minute sau o jumatate de ora – mi s-a parut tragic ca este nevoie de asa ceva…!
Am zis-o de multe ori, am renunţat la TV, radio, media clasică din 1990. Şi zău dacă am ce regreta!
Mă mai uit câteodată pe net la TV. 10 minute într-un an, au ajuns să fie prea multe…
Abia aştept să ne mutăm la casă. Acolo o să am destule de făcut şi o să fiu prin verdeţuri mai tot timpul…
Chiar dacă ajung să trăiesc cu apă, poate chiar inedia, de mâncare sănătoasă, o să fie nevoie multă vreme încă! …Just a thought!