Dieta alcalină se bucură de o popularitate considerabilă în lumea alimentației sănătoase. Alegerea alimentelor în funcție de PH este considerată importantă pentru „alcalinizarea corpului”, alcalinizare ce va duce la combaterea multor boli ale lumii moderne. Altminteri, acest stil alimentar are mulți contestatari. Aceștia susțin că PHul alimentelor nu are nicio influență asupra stării corpului. Eu cred că multă lume nu înțelege foarte bine detaliile problemei, de aici și confuziile. Merită să luăm în considerare PHul alimentelor atunci când ne alegem hrana? Hai să vedem.

Argumentele contestatarilor dietei alcaline:

  1. Stomacul are un PH între 1.5 și 3.5. După ce sunt mestecate, alimentele ajung în stomac, unde sunt combinate cu acidul gastric. Pe lângă digestia proteinelor, rolul acestuia este de a distruge agenții patogeni periculoși prezenți în mâncare. Atunci când părăsește stomacul, bolul alimentar al unui om sănătos are un PH de 3.5. În mod implicit este acid. Deci nu are importanță ce mănânci, dacă e acid sau bazic.
  2. Lămâia apare în toate tabele ca unul din cele mai alcaline alimente. Adepții dietei alcaline susțin că în corp, lămâia devine alcalină. Opozanții contrazic. Chimic vorbind, combinația lămâie acidă cu stomac acid nu are cum să producă un efect alcalin.
  3. Dieta alcalină alcalinizează sângele. Contestatarii spun că sângele uman poate varia în niște parametri extrem de restrânși (7.35-7.45). Imposibilitatea organismului de a menține sângele între acești parametri înseamnă moartea individului.
  4. Nu există niciun studiu serios care să demonstreze beneficii reale ale dietei alcaline pentru sănătate.

E multă confuzie în tabelele alcaline/acide. Unele alimente sunt date drept acide de unele surse și alcaline de altele. În special fructele cad pradă acestor interpretări greșite. Mulți mă întreabă: „cum poți să mănânci toate fructele alea atât de acide?”. :))

Unde este confuzia?

În contextul influenței pe care un anumit aliment o exercită asupra PHului consumatorului, nu suntem interesați de PHul propriuzis al alimentului. Sucul de lămâie are un PH extrem de acid: 2.3, dar nu are un efect acid asupra corpului. Indicele PRAL al alimentului este numărul relevant. PRAL (potential renal acid load) înseamnă încărcătura acidă posibilă exercitată de resturile metabolice ale unui aliment asupra rinichilor. Variabilitatea PHului urinei sugerează manevrele pe care corpul le poate face pentru a menține echilibrul PHului intern. Excreția acidă din urină poate fi estimată de formula lui Remer (sulfat + clorură + 1.8x fosfat + acizi organici) minus (sodiu + potasiu + 2x calciu + 2x magneziu). Formula se poate simplifica: ACID minus BAZĂ.  Iată media indicelui PRAL pentru diverse alimente (minus înseamnă alcalin, plus înseamnă acid):

Tip de aliment PRAL (în medie)
Fructe -4.44
Legume -2.78
Grăsimi și Uleiuri 0
Lactate soft 0.95
Grâne, pâine 5.73
Ouă 8.21
Carne 8.40
Carne procesată 11.42
Brânză moale 4.51
Brânză tare 19.22

După cum observați, fructele sunt în medie alimentele cu cel mai mic potențial renal acid. Iată câteva exemple: pepene -1.9, kiwi -4.1, banană -5.5, stafide -21.0. La polul opus se află brânzeturile grele: parmezan 34.2, brânză procesată 28.7. Alte exemple: spanac -14, cartofi -4, pâine albă 3.8, orez brun 12.5, lapte bătut 0.5, iaurt de fructe 1.2,  Se pot găsi pe internet tabele pentru foarte multe din alimentele care vă interesează.

Ananas -2.7 🙂

ananasweb

Acum că avem această informație despre încărcătura acidă asupra rinichilor. La ce ne ajută? Ce se întâmplă de fapt în interiorul corpului atunci când un aliment acid pune o astfel de presiune? Poate corpul să facă față prin propriile mecanisme de amortizare? Pierde el resurse serioase de minerale alcaline (în special calciu) în procesul de echilibrare a PHului intern? Dacă ne orientăm pe o dietă bogată în alimente de PRAL alcalin, sunt beneficii clare, măsurabile pentru sănătatea noastră? S-au făcut câteva studii în acest sens. Iată ce am înțeles eu din concluziile lor:

Durere cronică de mijloc

Durerea în zona inferioară a spatelui e comună în zilele noastre. 15% din adulți au probleme cu ea. Un studiu din 2001 a testat ipoteza reducerii durerii de spate prin alcalinizare. S-au testat un grup de 82 de persoane prin administrarea unor suplimente alcaline. După 4 săptămâni, subiecții au raportat o scădere medie a durerii cu 49% pe scara ARS (Arhus low back pain rating scale).  S-a constatat o creștere a capacității sângelui de a acționa ca un tampon în reglarea PHului și o creștere a nivelului de magneziu intracelular cu 11%. Rezultatele arată că dezechilibrul acid / alcalin ar putea duce la durerea de spate. Simptomele pot fi reduse substanțial cu o dietă ce nu încarcă acid organismul.

Pierderea masei musculare

Pe măsură ce corpul îmbătrânește, menținerea masei musculare devine dificilă. Pierderea masei musculare îngreunează viața bătrânilor. Pot apărea căderi și fracturi. Rezultatele unui studiu din 2008 arată că o dietă bogată în potasiu (fructe și legume crude) favorizează menținerea masei musculare la persoanele de vârsta a 3-a. 384 de subiecți au fost testați timp de 3 ani. Măsurătorile au arătat o legătură între acidoza metabolică ridicată și pierderea musculară, între creșterea potasiului în alimentație și păstrarea masei musculare.

Influența acidității asupra oaselor

Într-un studiu din 2009, s-a administrat bicarbonat de potasiu și componenții săi, unui grup de 171 bărbați și femei în vârstă de peste 50 de ani. Bicarbonatul de potasiu este o substanță alcalină pe care organismul o poate folosi direct ca tampon în menținerea echilibrului PHului. Astfel poate cruța calciul, care sub formă de fosfat sau carbonat constituie un rezervor bazic în organism. Studiul arată că bicarbonatul de potasiu a scăzut semnificativ excreția urinară de calciu, în timp ce potasiul nu a făcut același lucru. Deci în acest aspect situația e mai complexă, dar concluzia a fost aceeași: Creșterea alimentelor alcaline din dietă poate avea ca efect reducerea pierderii masei osoase de către oamenii în vârstă.

Concluzii

Discuția Alcalin versus Acid ar trebui să fie irelevantă într-o lume normală. Teoretic, noi oamenii suntem mult mai bine adaptați la dieta noastră ancestrală, comparativ cu cea pe care am adoptat-o în urmă cu 10000 de ani la începuturile agriculturii și cu cea dezvoltată în urmă cu 200 ani la revoluția industrială. Dieta noastră ancestrală abunda în fructe și legume crude. Acestea conțin elemente alcaline, pe care corpul le poate folosi pentru a echilibra aciditatea normală, provenită din procesele metabolice. Odată cu folosirea focului pentru prepararea alimentelor, au crescut ca pondere în alimentația noastră elemente acide (carne, grâne). Aceste alimente pun o presiune constantă pe capacitatea organismului de a menține echilibrul intern. Odată ce rinichii încep să cedeze în capacitatea de filtrare, acidoza pune stăpânire pe diverse părți din organism, rezultând boala. Am vorbit despre pierderea masei osoase, a celei musculare și ameliorarea dureri de mijloc.  Alte studii arată o corelație între acidoză și pietrele la rinichi; între acidoză și inhibarea hormonului de creștere (cu consecințe asupra creșterii copiilor).

Mă miră profund cum cei mai mulți nu fac legătura firească dintre ceea ce mănâncă și starea precară în care organismul lor se află. Răceala vine pentru că afară e frig și am contactat un virus. Durerea de spate apare pentru că stăm pe scaun și facem mișcări greșite. Pierderea masei musculare și a celei osoase apare pentru că … îmbătrânim. 🙂

O dietă alcalină înseamnă automat mai multe fructe și legume în alimentație. Ele sunt elementele alcaline. Înseamnă o reducere a cărnii, a brânzeturilor tari, a grânelor și a alimentelor procesate. Această schimbare va duce către o întinerire a organismului din sute de motive. Alcalinizarea e doar unul dintre ele.

Pin It on Pinterest