I-am spus unei prietene: „știi ce am văzut ieri pe drumul spre Poiană? Niște țigani strângeau melci de pe marginea drumului. Era chiar după ploaie și era plin, iar ei aveau câteva plase imense pline de melci. O grămadă de mâncare, totul gratuit!”. „Nesimțiții!!” a exclamat ea. „Cum pot face așa ceva? Nu le e milă de săracii melci?”. Reacția ei m-a făcut să izbucnesc în râs. Se pare că ea nu este sensibilă la felul în care vaca, porcul sau găina au ajuns la ea în farfurie, dar este scandalizată de soarta unor melci ieșiți la marginea drumului, după ploaie. Această diferențiere între diverse tipuri de carne, provenite de la diferite animale, m-a făcut să-mi pun o grămadă de întrebări de când am renunțat să mai consum carne. Ce este în mintea unui consumator de carne, atunci când face aceste alegeri?

Atunci când consumam carne, eram indiferent și total insensibil la chinurile prin care trece animalul pentru a fi în cele din urmă consumat. N-aș fi consumat carne de câine, sau de pisică, dar nu pentru că mi-ar fi fost milă de ele ci pentru că nu credeam că ar fi comestibilă. Pisica mi se părea un animal prea slab, iar câinele, cum nu era crescut domestic, special pentru a fi tăiat, însemna că era luat de pe stradă, iar hrana lui provenea din gunoaie. Deci n-ar fi igienic să-l mănânci. Spre uimirea mea, am aflat că alți oameni, au alte motive pentru care nu consumă pisici sau câini. Sunt atașați emoțional. Pentru ei, pisicile și câinii sunt niște prieteni, buni pentru a fi animale de casă, nu pot fi destinați consumului.

Asta înseamnă că dacă eu m-aș apuca acum să fac o fermă de câini și pisici, pe care să-i cresc special pentru carne, numai bună de export în țările în care se consumă așa ceva, aș fi condamnat de societate? De ce? Cu ce drept cineva poate alege între anumite animale. Pe ăla îl tăiem, pe celălalt îl mulgem, unuia îi luăm ouăle, iar pe altele le ținem în casă și le îngrijim?

Circulă un zvon pe internet, cum că în carnea unui cunoscut lanț de junk food s-ar găsi carne de om. Zvonul este cel mai probabil fals, dar dacă ar fi adevărat? Ar fi o problemă? În carnea aia gen pastă de la lanțurile de junk food poate fi orice, pentru că este tocată în acele unități gigant în care sunt aruncate toate resturile de carne, sau animale întregi. Dacă ar fi oameni aruncați acolo? Carnea de om, am auzit, e asemănătoare cu cea de porc. E adevărat, poate nu e chiar curată, adică omul poate a fumat, a băut, a mâncat cine știe ce prostii, înainte să fie omorât, dar în rest? A fost deja omorât, ce mai contează? Așa mi se spune și mie, când mi se oferă carne. „Dar animalul a fost deja omorât, că-l mănânci sau nu, e tot aia”.

Poate alta e problema. Cu cât animalul consumat e mai apropiat de tine, fie emoțional, sau pe scara evoluției, cu atât îți vine mai greu să-l mănânci. Nu-i așa că ți-ar fi greu să-i iei gâtul câinelui pe care l-ai crescut câțiva ani? E prea apropiat. Probabil ți-ar fi greu să omori un cimpanzeu, pentru că seamănă prea mult cu tine. Să-ți omori semenul, alt om, ar fi o crimă. Dar restul? Un porc printre alți o mie la abator… nu contează. Dacă-ți place o vită la grătar, ar trebui să nu faci nazuri la ciorbă de câine, pisică prăjită sau melc fiert.

Dar articolul ăsta e pentru consumatorul de carne sensibil. Cel care nu poate vedea cum un câine e bătut în fața lui. Cel care schimbă programul atunci când un leu înhață o gazelă. Cel care iubește o pisică atât de mult încât îi cumpără de mâncare, îi strânge rahații și nu se supără când îl zgârie. Sunt exemple peste tot în lume de comunități vegetariene sau vegane care prosperă. Nu trebuie să consumi carne, pentru a supraviețui. Dacă tot ești plin de compasiune, nu adopta politica struțului în privința mâncării.

Uite, eu nu fac nicio diferențiere între fructe. Le ciopârțesc fără milă în gură sau în blender, fie că sunt banane, mere, curmale. Nu fac discriminări 🙂

melc

Pin It on Pinterest